Polițiști și liceeni, împreună în ”Săptămâna Altfel”

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au organizat ieri un eveniment dedicat liceenilor clujeni, la Sala Sporturilor, din municipiul Cluj-Napoca.

În cadrul acestei întâlniri, ei le-au prezentat elevilor principalele componente/structuri ale poliției, echipamentele și  mijloacele tehnice utilizate în activitățile specifice desfășurate.

Elevii au putut să se familiarizeze cu profesia de polițist, dar au primit și răspunsuri în cazul întrebărilor legate de munca de poliție sau curiozități despre această meserie.

De asemenea, au fost oferite informații privind oferta educațională a unităților de învățămât postliceal ale Ministerului Afacerilor Interne.

La standurile amenajate elevii au putut observa îndeaproape tehnica și echipamentele Serviciului Rutier, Serviciului Criminalistic și Serviciului pentru Acţiuni Speciale.

Alături de aceștia s-au aflat polițiștii Serviciului Resurse Umane, structura de specialitate a inspectoratului, care asigură îndeplinirea atribuţiilor referitoare la recrutare, selecţionare și încadrare a persoanlului, pregătiți să răspundă întrebărilor referitoare la condițiile de admitere în instituțiile de învățământ.

Polițiștii Serviciului Pregătire Profesională au pregătit pentru elevi o simulare parțială a traseului aplicativ, care reprezintă evaluarea performanţei fizice a candidaţilor care optează pentru admiterea în instituţiile de învăţământ ale Poliției Române.

Ulterior, atenția spectatorilor s-a îndreptat asupra echipajelor canine din cadrul Serviciul de Ordine Publică, care au realizat demonstrații de prindere a unor persoane care nu se supun somațiilor, dar și un scenariu pregătit de echipajul canin specializat în prelucrarea urmelor miros.

La final, luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale au surprins publicul printr-un scenariu de aproximativ 10 minute, și anume o intervenție de salvare a unor ostatici. La această demonstrație a fost utilizată muniție de manevră nepericuloasă.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut