Poliţişti clujeni înoată pentru o cauză la Swimathon 2015

Doi poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj participă la evenimentul sportiv cu scop caritabil – Swimathon  2015, pentru susţinerea unui proiect care vizează Politisti Swimathontineri din instituţii de protecţie sau familii dezorganizate.

Potrivit celor anunţate de IPJ Cluj, poliţiştii vor concura pentru susţinerea proiectului Centrului Daniel, „Locuinţe protejate pentru tineri”, care oferă un program de dezvoltare personală şi educaţie prin muncă pentru tinerii care provin din instituţii de protecţie a copilului sau familii dezorganizate.

Evenimentul sportiv cu scop caritabil Swimathon 2015 va avea loc sîmbătă, 11 iulie, la Complexul de Nataţie „Universitas”, situat în Parcul Sportiv „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca.

Swimathon Cluj este o platformă de atragere de fonduri prin înot, dezvoltată de Fundaţia Comunitară Cluj, un eveniment în care comunitatea interacţionează şi se implică să strîngă fonduri pentru proiectele pe care le consideră relevante.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.