Poliția Rurală Gherla face ordine în jurul orașului

În această perioadă oamenii de ordine din municipiul Gherla întreprind mai multe acțiuni de prevenire a unor nereguli în circulația rutieră, dar și în domeniul respectării normelor de protecție sanitară inițiate în contextul pandemiei.

Astfel, polițiștii de la Secția 7 Poliție Rurală Gherla au derulat, zilele trecute, activități de prevenire și combatere a evenimentelor rutiere negative pe raza de competență, în vederea creșterii gradului de disciplină în trafic. De asemenea, efectivele au urmărit ca măsurile de protecție sanitară stabilite în contextul pandemiei să fie respectate cu strictețe. Cu această ocazie, în decurs de patru ore, nu mai puțin de 200 persoane au fost legitimate și 159 de autovehicule au fost controlate în trafic. La fel, 15 unități de alimentație publică au fost verificate în ceea ce privește respectarea măsurilor statuate. Neregulile constatate de polițiști au atras aplicarea unui număr de 63 de sancțiuni contravenționale, 51 dintre acestea în conformitate cu OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice și 15 la Legea 55/2020. În acest context, polițiștii au reținut trei permise de conducere și au retras două certificate de înmatriculare.

Aceste razii vor continua cu regularitate și în săptămânile următoare, mai ales că se apropie iarna, iar circulația rutieră devine tot mai greoaie. Scopul acestor acțiuni este prevenirea accidentelor de circulație și respectarea normelor igienico-sanitare în perioada pandemiei. De asemenea, cadrele Poliției Rutiere și ale Poliției Locale Gherla își fac și ele pe deplin datoria.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut