Pogorârea Duhului Sfânt, în iconografia răsăriteană

Duminica Cincizecimii este sărbătoarea întemeierii Bisericii creștine, deoarece în această zi, după cuvântarea Apostolului Petru, s-au convertit la creștinism aproximativ 3000 de persoane, definind cea dintâi comunitate de creștini de la Ierusalim.

Prăznuirea acestei sărbători este apostolică, ea fiind amintită și în Constituțiile Apostolice. Pelerina apuseană Egeria ne descrie, în secolul al IV-lea, felul cum se ținea acest praznic. În același context, Eusebiu al Cezareei amintește că se celebra la începutul secolului al V-lea. Sărbătoarea Rusaliilor are două icoane distincte: cea a Pogorârii Duhului Sfânt și cea a Sfintei Treimi.

Tema Pogorârii face parte din Ciclul glorificării lui Iisus, chiar dacă El lipsește din scenă, locul Său este preluat, în anumite exemple, de Fecioară; în unele reprezentări se observă tronul gol din mijlocul Apostolilor adunați și în rare exemple Hristos este redat bust deasupra Discipolilor. Unele dintre cele mai vechi imagini ale temei datează din veacul al VI-lea, fiind ilustrate în fildeșul Dijon și în Evanghelia lui Rabula. Exemple specifice acestui subiect iconografic întâlnim și în Capadocia, în secolul al X-lea. În secolul al XII-lea, aceeași temă este ilustrată în tehnica mozaicului, în mai multe monumente, printre care un model îl reprezintă cel de la Biserica Hosios Loukas din Grecia, redat pe cupola altarului. Sfinții Apostoli stau pe jilțuri cu suppedaneum, având, unii dintre ei, în poală, câte o carte, semn al propovăduirii cuvântului divin. Un tron de mai mici dimensiuni și proiectat în mijlocul cupolei susține cartea, pe a cărei copertă, decorată cu pietre scumpe, se odihnește un porumbel alb cu nimb, ce simbolizează Duhul Sfânt. Albastrul și verdele smarald concentrează atenția privitorului spre baza și centrul compoziției, spre care se îndreaptă raze luminoase ce se îngustează către centru, dând senzația de mișcare. Fondul de aur condensează și unește într-o sinteză cromatică și stilistică lucrarea. Pe axul est-vest, în sensul așezării și citirii temei se află scris titlul ei: Cincizecimea. În cei patru pandantivi sunt plasate alte personaje laice, ce confirmă prezența unui număr însemnat de oameni, la momentul întemeierii Bisericii. Apostolii înfățișați pe același plan, într-o friză expresiv ritmată, sunt reprezentați în plină mișcare a gesturilor. Așezarea lor corespunde celei din icoana lui Iisus învățând la templu (Iisus la doisprezece ani la templu). Lăsat acum vacant, locul Său între Apostoli sugerează prezența tainică a Sa . În partea mediană stau Sfinții Apostoli Petru și Pavel cu mâinile ușor ridicate, în atitudini similare. Existența Apostolului Pavel semnalat în iconografia Înălțării și a Cincizecimii apare din rațiuni simbolice, deoarece el avea să devină unul dintre corifeii Apostolilor . În nici o altă redare nu îi vedem stând în deplină armonie și unitate, aceasta datorându-se harului ce coboară peste ei. Discipolii sunt pictați în perspectiva inversă; cei ce sunt mai departe sunt plauzibil mai mari decât cei din josul icoanei. Parcă fiecare e diferit în gestică și în cromatica vestimentației, acest detaliu ne reamintește că diversitatea nu anulează unitatea. Pe lângă Sfântul Pavel sunt înfățișați evangheliștii cu cărți: Marcu și Luca.

În partea de sus vizualizăm cum dintr-un cerc sau semicerc, parțial descoperit, pornesc razele de lumină spre Ucenici. Acesta este simbolul cerului din care țâșnesc niște unde luminoase, egale ca număr pentru fiecare discipol. El semnifică botezul fiecărei persoane făcut de Duhul Sfânt. Din centru se evidențiază și o rază mai lungă, ce definește Duhul Sfânt.

Prezența Fecioarei în ambianța celor 12 Apostoli la Cincizecime se întâlnește în primele exemple, ea devenind o constantă în iconografia răsăriteană și în cea apuseană. Unele reprezentări iconice (în special icoanele rusești) nu o reprezintă pe Fecioară, locul ei, central, fiind lăsat liber, semn ce definește prezența nevăzută a Mântuitorului.

În icoanele vechi bizantine și cu precădere cele post bizantine, la baza compoziției întâlnim bustul unui rege, ce are 12 suluri cuprinse într-un văl, în brațele sale; acesta simbolizează cosmosul sau lumea ce a primit harul Duhului Sfânt. El este înveșmântat într-o mantie de culoarea roșie, ce desemnează jertfele de sânge ale diavolului, purtând totodată cele 12 filactere închise, semn al propovăduirii apostolice.

Două corpuri simetrice de clădiri, cu acoperișuri plate (vizibile în icoanele grecești) secondează planul secund. Ele au o deschidere largă, centrală, indicând foișorul din Ierusalim, în care a avut loc evenimentul tainic. În interiorul bisericii scena se zugrăvește pe bolta în leagăn de deasupra Sfântului Altar, iar ca icoană portabilă ea se regăsește pe iconostas, în rândul celor douăsprezece icoane prăznicar și în registrul de jos, împreună cu icoanele împărătești, atunci când locașul de cult este consacrat sărbătorii. În rare exemple se mai poate picta și în absida sudică din naosul bisericii.

Redescoperind atmosfera de unitate și credință, dar și de bucurie a prezenței Sfântului Duh, să ne veselim, asemenea Sfinților Apostoli, rostind troparul sărbătorii: „Binecuvântat ești, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce preaînțelepți pe pescari i-ai arătat, trimițându-le lor Duhul Sfânt; și printr-înșii lumea ai vânat, Dătătorule de viață, slavă Ție!”

Marcel MUNTEAN