Poetul care cîntă Clujul în cuvinte…

Fila de dicţionar consemnează sec, telegrafic, cu detaşare rece – deşi ştim cu toţii că în spatele vorbelor se află Omul, Literatul rafinat, Prietenul de o viaţă HORIA BĂDESCU: Doctor în litere, jurnalist şi diplomat, redactor, apoi director al Radioteleviziunii Cluj (22 decembrie 1989 – decembrie 1994), director al Teatrului Naţional din Cluj-Napoca (1987 – 1990), membru fondator, vicepreşedinte şi preşedinte al Societăţii Culturale „Lucian Blaga”, iniţiator al Festivalului Internaţional „Lucian Blaga” de la Cluj-Napoca şi al Colocviului Internaţional „Lucian Blaga” de la Paris, director adjunct şi director al Centrului Cultural Român din Paris, consilier cultural al Ambasadei Române la Paris, membru al USR şi UZP, membru al Uniunii Scriitorilor din Franţa, membru de onoare al Uniunii Scriitorilor Francofoni, membru al Academiei Francofone, membru al Academiei Universale din Montmartre, membru al Centrului Internaţional de Studii şi Cercetări Transdisciplinare Paris. Premii şi distincţii: Premiul Academiei Române, Premiul European de Poezie Francofonă, Premiul Asociaţiei Scriitorilor, Ordinul Naţional Meritul Cultural în Grad de Comandor şi altele.
Numeroase cărţi publicate, cărţi de poezie, proză şi critică literară; publicat în Franţa, Belgia, Bulgaria, Macedonia, România.

HORIA BĂDESCU – Poetul care cîntă Clujul. Poeme ce mărturisesc dragostea pe care Poetul o poartă minunatului oraş de pe Someş, Clujului nostru dintotdeauna, se regăsesc în cel mai recent volum de poezie al lui HORIA BĂDESCU – „E toamnă nebun de frumoasă la Cluj”. Evenimentul lansării – la care au fost invitate personalităţi din eminenţa culturală şi artistică a Clujului şi a ţării, între care: prof. Andrei Marga – Rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai”; Petru Poantă, critic literar; Radu Preda, Institutul INTER; Călin Stegerean, directorul Muzeului de Artă; Florin Zaharescu, redactor şef/director Radio Cluj; actorul Dorel Vişan; cantautorii Adrian Ivaniţchi şi Vali Şerban; moderator Daniel Moşoiu – va avea loc în Sala Tonitza a Muzeului de Artă Cluj-Napoca joi, 3 noiembrie 2011, cu începere de la ora 17. Organizatori: Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Cluj, Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Radio Cluj şi Editura EIKON (la care a văzut lumina tiparului volumul), sub egida Băncii Transilvania şi a Universităţii „Babeş-Bolyai”.
Pînă atunci, pentru cititorii clujeni, o superbă Declaraţie de dragoste a autorului faţă de Cluj şi cunoscutul poem De iuventute.
A consemnat Michaela BOCU
m.bocu@ziarulfaclia.ro

 Declaraţie de dragoste
Acum aproape o jumătate de veac, am intrat pe porţile Clujului. Şi Clujul m-a făcut al lui. De aproape o jumătate de veac, urbea aceasta, care trece prin timp însoţită de curgerea somnoroasă a Someşului, am făcut-o a mea.
Mi-a dăruit un titlu universitar şi o viaţă bîntuită şi răsfăţată de frumuseţea nebună a toamnelor sale, de lumina brumată a străzilor şi pieţelor, de amurgul portalurilor şi de magia locurilor unde se petreceau fabuloase întîmplări goliardice, mi-a dăruit misterul bibliotecilor şi miracolul prieteniei, iubirile şi tristeţile, casa mea şi pe toţi ai mei.
I-am dăruit truda unei vieţi, înscrisă într-un raft de cărţi, în urmele prezenţei mele în existenţa lui şi, mai ales, nestinsa iubire de el pe care o mărturisesc aceste poeme.

 De iuventute
Ascultă cum cîntă întîiele brume,
dezmăţ de culori e-n copacii ursuji;
acum te poţi pierde pe străzi fără nume,
e toamnă nebun de frumoasă la Cluj!

Acum bate-n turnuri o oră regală,
din vechi manuscripte vocabule ies,
e-un ceas cînd oraşul în haine de gală
începe să cînte «sumus dum iuvenes!»

O stea poţi purta noaptea asta pe umăr,
poţi iubi, poţi vorbi cu prietenii duşi,
poţi uita anii care se-adună la număr;
e toamnă nebun de frumoasă la Cluj!

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.