Poate fi Ortodoxia ecologistă?!

Pe 1 septembrie 1989, Patriarhul Ecumenic Dimitrie I al Constantinopolului proclamă ziua începutului de an bisericesc ca Ziua mondială de rugăciune pentru ocrotirea creației. Sanctitatea Sa Bartolomeu I, actualul patriarh ecumenic, este denumit în unele medii ca fiind Patriarhul verde.

Trebuie să recunosc că mirarea mea nu este nicidecum filosofică, ci mai degrabă se apropie de zona modestiei intelectuale. Nu atât informația în sine, cât realitatea că există o deschidere integratoare care dialoghează de pe poziții egale cu marile direcții din lume mă prihănește ca vinovat.

O să evit persoana I, plural, și o să descriu spectrul ocupațiilor mele ca fiind legat și determinat de pulsiunile teologice autohtone. Mă preocupă Ortodoxia ca fiind experiența mea capitală de viață, cea care mă așază, mă renaște și mă salvează de infinitudinea capriciilor umanității. Cred deplin în Evanghelie.

Așa că profesiunea aceasta de credință se potrivește cu tot ce înseamnă urcuș duhovnicesc și asceză. Lumea se schimbă prin efortul personal de a fi mai bun, „dobândește pacea și mii se vor mântui în jurul tău”.

În egală măsură, e imperativ să subliniem că Ortodoxia nu e un proiect personal pentru scopuri personale. Ortodoxia este și dreapta-vedere teologică a cosmosului. Ortodoxia prețuiește integralitatea universului. Faptul că nu se pune suficient accent pe acest adevăr e un fel de a evita pericolul ideologizării. Cu alte cuvinte, integrator, dar nu mundan, integrator, dar nu exclusivist, integrator, dar nu rigid.

Ortodoxia nu a întreținut teologic monarhismul ca fiind parte indisolubilă a credinței așa cum nu a întreținut și nu va întreține teologic capitalismul în orice formă, liberalismul, socialismul, progresismul sau secularismul. Indubitabil însă, dacă lecturăm cele amintite ca răspunsuri și soluții contextuale la realitatea lumii, poate exista un dialog onest cu teologia. Teologia va căuta răspunsuri și dialog chiar și cu mișcările, ideologiile și curentele care îi contestă existența. Dacă ateii contestă teologia, teologia înglobează și salvează ateii.

Fiindcă simt că pășesc pe muchia de cuțit a ideii și foarte probabil îmi lipsește un instrumentar necesar, ceea ce nu face decât să mă expună criticilor justificate, revin în zona descrierilor tonice.

Ca ortodocși români se întâmplă să nu prețuim spațiul public la justa valoare civică și, mai cu seamă, la justa valoare spirituală. Sigur că venim dintr-o epocă în care am fost deprinși (ca popor) să așteptăm intervenția autorităților centrale pentru salvarea situației. Îmi amintesc că unii reporteri întrebau ironic cine ar trebui să mute paralela 45 care afectează clima României. Răspunsul era inevitabil: guvernul, parlamentul, cei de la București. În afară de anecdotica momentului, răspunsurile trădează o așteptare inconștientă ca altcineva să rezolve problema spațiului public.

Și ajung aici la punctul central al acestor rânduri: relația noastră defectuoasă cu spațiul public ne învinovățește a nu fi buni creștini și nici buni ecologiști. Ecologia nu e doar știința lui „a nu arunca PET-ul pe Someș”, ecologia este soluția etică (aflată în dialog cu teologia, fără a se identifica cu aceasta) la problemele zilei. Etimologic și frust, ecologia înseamnă știința casei/ știința habitatului (οἶκος) referindu-se simultan și la proprietate și economie.

În mod extins, ecologia înseamnă echitate socială, distribuție egală a resurselor naturale, economie incluzivă și, mai ales, etica guvernării raționale a unei planete foarte aglomerate. Dacă simțiți o nuanță de stângism, probabil că aveți dreptate, asta explică diferitele nuanțe de ecologism, motivațiile acestora și implicațiile aferente.

Dacă simțiți că eu sunt un globalist părtaș la nedreptatea lumii, cel mai probabil vă înșelați. Nu cred că Ortodoxia poate fi ecologistă sau verde, dar cred că Ortodoxia poate intra în dialog constructiv cu aceste direcții din dorința de a integra Evanghelia. Dacă considerați că Ortodoxia ar trebui să se ocupe teologic de conspirații, proceduri medicale, vaccinuri, homeopatie, izolaționism politic și alte metehne, aici mă despart de aceste opinii.

În schimb, consider că Ortodoxia poate intra în dialog cu oricine și orice în virtutea mandatului Evangheliei. De altfel, chiar e necesar să facă asta. Ortodoxia poate discerne, grație etosului evanghelic care locuiește în inimile și mințile credincioșilor ei, ceea ce este bine și rău, just și injust, salutar sau nepotrivit pentru Casa Noastră (planeta).

Acest lucru înseamnă discernerea etică a politicilor publice (abordare macro) și relație responsabilă cu proximitatea casei și locului nostru de muncă (curățenie, ordine, onestitate sau lipsa corupției, politețe, respectul pentru vecin, pentru client, pentru bolnav, pentru cetățean).

Într-o țară în care rostirea unei culori te face vinovat de partizanat politic, haideți să ne rugăm pentru ocrotirea creației sub drapelul Duhului Sfânt!

Dr. Eugen-Adrian TRUŢA