PNL vrea să schimbe legea salarizării unitare

Premierul Florin Cîţu (foto) și  preşedintele PNL, Ludovic Orban au declarat la sfârșitul săptămânii trecute că Legea salarizării unitare va fi modificată în acest an, salarizarea bugetarilor urmând să fie stabilită după refacerea acestui act normativ.


„Anul acesta refacem Legea salarizării unitare şi pornim de acolo. Nu am fost de acord cu acea lege, nu am votat-o în Parlament. Nu sunt de acord cu aberaţiile pe care le-au votat cei de la PSD în Parlament şi s-a văzut clar că au dus România într-o direcţie greşită şi au şubrezit stabilitatea fiscală a ţării. Nu mai spun de ce analize primeam de la agenţiile de rating referitoare la Legea pensiilor sau Legea salarizării, (…) că nu sunt sustenabile, că România poate să intre în incapacitate de plată. În momentul în care am oprit acel dezmăţ, s-a schimbat tonul acestor agenţii de rating. (…) Ceea ce se va întâmpla cu salarizarea în sectorul bugetar vom şti exact după ce vom avea Legea salarizării unitare. Există un grup de lucru deja format în acest sens”, a afirmat Florin Cîţu,
citat de Agerpres.
Referindu-se la sporurile salariale, Cîţu a precizat că acestea au fost de 26,7 miliarde de lei în 2020. „Anvelopa salarială este de 109,5 miliarde de lei, sporurile pentru condiţii de muncă şi alte sporuri – 9,8% din total anvelopă salarială. Potrivit art. 25, alin. 1 al Legii 153/2017 (Legea cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice – n.r.), partea variabilă a salariului conţine şi indemnizaţii, premii şi alte adaosuri, care nu ar trebui să depăşească 30% din suma salariului de bază la nivelul unei instituţii publice. Amintesc că nu am votat acea lege nici eu, nici colegii mei din PNL. Deci, nu susţinem acea formă a legii şi de aceea am venit public şi am spus că nu susţinem acele sporuri care sunt date pe tot felul de criterii, dar niciunul pe criterii de performanţă. Dacă luăm partea variabilă din anvelopa salarială, vedem că aceasta a fost de 26,7 miliarde de lei în anul 2020, aproximativ 24,4% din total anvelopă salarială”, a adăugat Cîţu.
Premierul a amintit că au fost păstrate pentru 2021 cheltuielile cu salariile personalului la nivelul lui decembrie 2020. „Nu facem niciun rabat la acest lucru”, a spus Cîţu.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, s-a pronunţat pentru acordarea unor sporuri salariale „bine întemeiate”, dar că acestea fac obiectul unei analize, în contextul în care PNL are ca obiectiv, în acest an, îmbunătăţirea Legii salarizării în sectorul public, prin care se va reglementa situaţia sporurilor. „Sunt pentru existenţa unor sporuri care într-adevăr să fie bine întemeiate, bine justificate şi care să reflecte cu adevărat o realitate în ceea ce priveşte munca depusă de beneficiarii acestor sporuri şi de condiţiile în care se desfăşoară activitatea lor. Ele fac obiectivul unei analize, pentru că urmează să fie modificată Legea salarizării în sectorul public. Anul acesta am luat decizia de a proroga termenul de intrare în vigoare a actualei Legi a salarizării, care prevedea o creştere (…), pentru care nu există resurse în momentul de faţă”, a afirmat Orban.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut