Ploile au făcut ravagii în zona Dejului

Unsprezece persoane din municipiul Dej şi din localităţile învecinate au fost salvate de pompieri din calea viituriilor provocate de ploile ce s-au abătut sîmbătă seara în această parte a judeţului Cluj.

Inundati Dej 3Potrivit ISU Cluj, mai multe gospodării din localităţile Jichişu de Jos, Codor, Tărpiu, Rugăşeşti şi Coplean au fost afectate de inundaţii, iar în municipiul Dej au fost inundate mai multe subsoluri. Pentru combaterea efectelor inundaţiilor au intervenit peste 70 de pompieri, cu 23 de mijloace tehnice specifice. ‘’Echipele de intervenţie ale ISU Cluj au intervenit pentru salvarea a 11 persoane din calea viiturilor, limitarea şi înlăturarea efectelor produse de fenomenele meteo periculoase ce s-au manifestat în municipiul Dej şi localităţile Jichişu de Jos, Codor, Tărpiu, Rugăşeşti şi Coplean. În ultimele ore, salvatorii au intervenit pentru scoaterea apei din peste 40 de subsoluri, fîntîni şi gospodării inundate. Acţiunile de intervenţie au necesitat angrenarea forţelor şi mijloacelor din Detaţementele de Pompieri Dej, Cluj-Napoca, Turda şi Secţia de Pompieri Colina.

La nivelul judeţului nu există persoane evacuate din locuinţe, persoanele salvate au putut să se întorcă la locuinţele lor după retragerea viiturilor. În continuare echipele de intervenţie acţionează alături de autorităţile locale şi membri ai instituţiilor cu atribuţii în managementul situaţiilor de urgenţă pentru evacuarea apei din subsolurile, fîntînile şi gospodăriile afectate, precum şi monitorizarea şi evaluarea situaţiilor produse’’, arată ISU Cluj. Evoluţia fenomenele meteorologice periculoase este permanent monitorizată prin Centrul Operaţional Judeţean al ISU Cluj.
C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.