Platformă de educație financiară

Entitățile angrenate în proiecte din domeniul educației financiare își pot înscrie, până la sfârșitul lunii aprilie 2021, programele proprii de educație financiară dezvoltate începând cu anul 2018, pe platforma www.edu-fin.ro (secțiunea Cartea Albă), lansată de Ministerul Educației, în parteneriat cu Banca Națională a României, Ministerul Finanțelor, Autoritatea de Supraveghere Financiară și Asociația Română a Băncilor.

„Prin intermediul platformei se creează o bază de date care cuprinde toate entitățile ce doresc să-și promoveze proiectele de educație financiară, derulate în nume propriu la nivel național. Înscrierea în această bază de date este facilă, permițând o mai bună interconectare a actorilor implicați în activități de educație financiară, oferind și o imagine de ansamblu a educației în acest domeniu din România. Pentru publicul larg, site-ul reprezintă o platformă interactivă, un agregator de sfaturi practice pentru toți cei care doresc să-și dezvolte comportamentul, atitudinea și cunoștințele financiare” – precizează Ministerul Educației.

Cele cinci instituții partenere au încheiat, în anul 2018, un acord de colaborare pentru realizarea de activități comune în domeniul educației financiare și pentru elaborarea Strategiei Naționale de Educație Financiară. Unul dintre obiectivele acordului de colaborare vizează elaborarea „Cărții Albe”, care va conține și lista tuturor actorilor angrenați în activități/ proiecte din domeniul educației financiare.

Lansarea platformei edu-fin.ro reprezintă „o etapă din procesul de elaborare a Strategiei Naționale de Educație Financiară, a cărei primă formă va fi lansată spre consultare publică în cursul anului”. Toate părțile interesate vor avea posibilitatea să avanseze propuneri pe marginea strategiei și să se implice în implementarea acesteia – mai precizează sursa citată.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut