Plastică Muzeul de Artă Cluj – Napoca, 7 – 31 decembrie. Tribuna Graphic 2011. Expoziţie de grafică poloneză

Ediţia a doua a anualei Tribuna Graphic – curator Ovidiu Petca; organizare asigurată de Ion Maxim Danciu, Nicolae Sucală Cuc, Călin Stegerean – este dedicată plasticienilor polonezi contemporani, graficieni importanţi ai spaţiului artistic internaţional. Şi atunci trebuie amintiţi Tomasz Barczyk (n. 1975), Marcin Bialas (n. 1977), Elzbieta Cieszynska (n. 1966), Janusz Jerzy Cywicki (n. 1949), Andrzej Dudek Durer (n. 1971), Piotr Gojowy (n. 1959), Ewa Gordon, Jan Gordon (n. 1955), Michal Grabowy (n. 1976), Monika Grubizna (n. 1985), Alicja Habisiak Matezak (n. 1978), Wieslaw Haladaj (n. 1959), Andrzej Jaworski (n. 1961), Celina Kirchner (n. 1970), Antoni Kowalski (n. 1957), Krzysztof Krawiec (n. 1973), Henryk Krolikowski (n. 1973), Tomasz M. Kukawski (n. 1964), Ewa Lesser (n. 1953), Malgorzata Luszczak (n. 1956), Jaroslaw Nowak (n. 1970), Katarzyna Pyka (n. 1976), Tadeusz Ramik (n. 1940), Maksymilian Snoch (n. 1945), Magdalena Szplit (n. 1978), Anna Trojanowska (n. 1978), Monika Wanyura Kurosad (n. 1971), Katarzyna Winczek (n. 1962), Czseslaw Wos (n. 1944) şi Piotr Zaczek (n. 1966), biografii artistice exemplare prin expoziţii şi premii obţinute, graficieni cunoscuţi nouă graţie celor cinci ediţii ale Bienalei de Grafică Mică din Cluj-Napoca, cunoscuţi şi prin alte expoziţii de profil organizate în România. Prin vîrstele pe care le au, sînt artişti exponenţiali pentru diferite şcoli de grafică din Polonia, o şcoală solidă, la nivelul standardelor occidentale. Este ca să-l citez pe dr. Nicolae Mareş, “meritul artiştilor dar şi al autorităţilor că grafica poloneză a rămas conectată cu lumea artistică internaţională şi prin organizarea constantă timp de decenii a Bienalei internaţionale de grafică de la Cracovia”.

Este expoziţia în care regăsim mai toate tehnicile graficii, de la cele personale (Maksymiliam Snoch) la arta digitală, serigrafie, tipar adînc, intaglio, linogravură, tehnici mixte/imprimare digitală, colografie, acvatintă, acvaforte/verni moale, xilogravură, etching, tehnici puse în slujba mesajelor artistice. Expoziţia în sine ne oferă ocazia de a detecta predilecţiile tinerei generaţii de graficieni polonezi şi revin spusele dr. Nicolae Mareş, citez, “studenţii din Cracovia, Wroclaw şi Katowice se exprimă cu predilecţie în forme mari în metal. Serigrafia se impune la Lodz, Poznan, Torun şi mai recent la Katowice. Cu o mai mare anvergură, litografia se practică la Varşovia, Cracovia, Wroclaw, Poznan şi Gdansk. Grafica pe computer se practică mai ales la Katowice şi Wroclaw”.

Iniţiativa Consiliului Judeţean Cluj şi a revistei Tribuna, colaborarea lor cu Fundaţia Culturală Bienala Internaţională de Grafică Cluj este de bun augur, meritînd toată atenţia şi consideraţia. Expoziţia de grafică poloneză este evenimentul artistic distinct, este evenimentul artistic de onorat.

Demostene ŞOFRON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.