Plafonul pentru microîntrprinderi scade la 65.000 euro

Plafonul veniturilor ce trebuie realizate de o companie pentru a fi considerată microîntreprindere ar putea scădea de la 100.000 la 65.000 de euro, iar firmele încadrate în această categorie vor fi obligate să plătească impozit pe venit în condiţiile în care, pînă în prezent, îputeau opta şi pentru plata impozitului pe profit.
Potrivit Codului Fiscal, impozitul pe veniturile microîntreprinderilor este de 3%.
Un proiect de Ordonanţă pentru modificarea şi completarea Codului Fiscal (Legea 571/2003) şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale prevede că limita veniturilor pentru care se intră în sistemul microîntreprinderilor coboară la 65.000 euro, iar pentru 2013 sînt obligate la plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, începînd cu 1 februarie 2013, şi persoanele juridice române plătitoare de impozit pe profit, care la data de 31 decembrie 2012 îndeplinesc condiţiile prevăzute de acest sistem de impunere.
Potrivit proiectului de act normativ, persoanele juridice care au realizat venituri între 65.001 euro şi 100.000 euro şi care au optat pentru acest sistem de impunere potrivit reglementărilor legale în vigoare pînă la modificările aduse prin proiectul de ordonanţă păstrează acest regim de impozitare pentru anul 2013. În acelaşi timp, persoanele juridice nou-înfiinţate sînt obligate să plătească impozit pe veniturile microîntreprinderilor începînd cu primul an fiscal. Potrivit reglementărilor în vigoare, o companie este încadrată în categoria microîntreprinderilor dacă are cel mult 9 salariaţi şi a realizat venituri care nu au depăşit echivalentul în lei al 100.000 euro.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.