Pinocchio revine pe scena Teatrului „Puck”!

Cei mici şi cei mari sunt aşteptaţi să (re)trăiască povestea lui Pinocchio în sala de spectacole a Teatrului de Păpuşi „Puck” duminică, de la orele 11 şi 12.30. Scenariul şi regia sunt semnate de regizorul clujean Călin Mocanu, director al Teatrului „Ţăndărică” din Bucureşti, care a optat pentru o abordare diferită faţă de reprezentaţiile de până acum ale scrierii lui Collodi.

„Spectacolul este un Pinocchio în variantă actuală. Dacă privim în jur, putem vedea sute şi mii de personaje Pinocchio: toţi copiii au câte un drum iniţiatic de parcurs sau chiar mai multe, legate unele de altele, au vârste şi vârste de depăşit. Aceasta e povestea pe care mi-am propus să o redau, strâns legată de copilul pe care îl vedem acum în societatea actuală românească şi nu numai”, precizează Mocanu. Spectacolul a fost gândit în contextul în care ne aflăm „într-o perioadă a istoriei în care nu copilul e problema, ci părintele”.

În povestea de pe scena Teatrului „Puck”, Zâna cea Bună este mama ascunsă, Gepetto  este tatăl ascuns. Imaginea bărânului sărac care îşi face ceai la focul buturugii din care se va naşte Pinocchio a fost înlocuită cu cea a unui artist care lucrează de mult timp în atelierul lui ca să dea viaţă unei bucăţi de lemn. „Este aventura transformării lui Pinocchio dintr-o bucată de lemn în copil, este povestea copilului care de la naştere, dintr-un boţ de carne, ajunge să aibă mai întâi conştienţă şi apoi conştiinţă”, mai spune Călin Mocanu.

Scenografia spectacolului este semnată de Sandu Marian, iar muzica de Dan Bălan. În distribuţie: Andra Ştefan, Ştefan Craiu (Pinocchio), Ionuţ Constantinescu (Geppetto, Romeo), Călin Mureşan (Mangiafoco, Micuţul), Andreea Bolovan (Greierele, Vulpea, Julieta), Robert Gutunoiu (Motanul, Şmec), Iulia Dinescu (Zâna).

Vârsta minima recomandată este de patru ani.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.