Pînă la sfîrşitul săptămînii se vor cunoaşte sumele necesare pentru plata arieratelor spitalelor

Subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, dr. Raed Arafat, a afirmat că pînă la sfîrşitul acestei săptămîni, începutul săptămînii viitoare, se vor cunoaşte sumele necesare în vederea plăţii arieratelor înregistrate la nivelul spitalelor publice.

“Au fost mai multe discuţii cu Casa de Asigurări de Sănătate şi cu Ministerul Finanţelor, s-au identificat soluţii în două feluri, una la nivelul Casei, prin deblocarea unor fonduri care sînt la nivelul CNAS, cealaltă soluţie care va fi la rectificare de buget. Ambele soluţii vor duce la plata arieratelor, mai ales vorbim aici de spitalele MS care sînt în mare problemă la plata arieratelor, şi a unei părţi din restanţe, care încă nu au devenit arierate. Deci, acest lucru cred că pînă la finele acestei săptămîni sau începutul săptămînii viitoare vom şti care sînt sumele exact, lucrăm la MS pe identificarea spitalelor pe care le considerăm de importanţă majoră şi care trebuie să aibă un sprijin suplimentar, pentru că acolo ajung toate cazurile costisitoare, fie că sînt cazuri extrem de complexe sau că sînt urgenţe. Aceste spitale vor avea prioritate”, a declarat Arafat, la finalul şedinţei de Guvern de miercuri. Luni, Ministerul Sănătăţii anunţa că la rectificarea bugetară din această lună bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări de Sănătate (FNUASS) va fi suplimentat în vederea plăţii arieratelor înregistrate la nivelul spitalelor publice.

“Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate au găsit soluţii pentru finanţarea unităţilor sanitare, în ultimele două luni ale anului. La sfîrşitul lunii septembrie au fost repartizate caselor judeţene de sănătate sumele reţinute conform prevederilor legale în vigoare, asigurîndu-se prin acte adiţionale efectuarea serviciilor medicale spitaliceşti, inclusiv luna noiembrie 2012”, informa MS.

Ca urmare a demersurilor efectuate de Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, la rectificarea bugetară din această lună, bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări de Sănătate va fi suplimentat în vederea plăţii arieratelor înregistrate la nivelul spitalelor publice.

În prezent, restanţele unităţilor sanitare din subordinea MS reprezintă aproximativ 170 de milioane lei, din care cu termen de plată mai vechi de 90 de zile, considerate arierate, sînt în valoare de 79 milioane de lei.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.