Pierdere uriașă pentru feroviari. Ciprian Deac a fost operat și nu va mai juca până la sfârșitul sezonului!

Dan Petrescu primește o grea lovitură înaintea ultimelor partide ale play-off-ului SuperLigii: Ciprian Deac va lipsi tot restul sezonului! Mijlocașul veteran al campioanei României s-a accidentat în min.80 al meciului cu Sepsi din etapa trecută, în care a și reușit înscrieerea unui gol. Din păcate, veștile nu au fost bune pentru clubul din Gruia: Deac a suferit o accidentare gravă la umăr, deja a fost operat, însă nu va mai juca pentru CFR în acest sezon.

“Ciprian Deac este în operaţie în acest moment. L-am pierdut până la finalul sezonului. Are o accidentare la nivelul umărului. Sunt anumite leziuni, rupturi, umărul dislocat.

Este o operaţie mai complexă. Deac este pe mâini bune. Din păcate nu va mai juca în acest play-off. Este o pierdere foarte importantă. Ghinion, complex de îngrijorări.

Pentru unele nu găsim explicaţii, altele nu le primim. Şi tot aşa. Deac, la ora actuală, este foarte greu, dacă nu imposibil de înlocuit”a declarat, marți, președintele campioanei României, Cristian Balaj.

Sandu Mureșan

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut