Pictorul şi „făurarul de metafore” CORNEL VANA

Cu expoziţia de pictură „Curcubeu peste cuvinte” şi cu noua sa carte – „Şi tu locuieşti în rana mea” – Cornel Vana ne invită la un eveniment artistic al cărui protagonist este el însuşi, pictorul şi scriitorul, care aruncă curcubeie peste suflet şi peste lume; aceasta e comoara şi arma lui secretă, acesta e noul său clasicism, într-o rafinat de discretă disoluţie a contururilor.

Cornel Vana (n. 10 martie 1957 în Cacova Ierii, jud. Cluj) a avut expoziţii personale începînd din 1985 (Turda) şi pînă astăzi, la Cluj-Napoca, Turda sau Alba Iulia, a participat la expoziţii de grup în marile centre culturale ale ţării, iar peste hotare a expus în Franţa, Germania, Suedia, SUA. Este autor al unor lucrări de interes cetăţenesc, precum: Basorelieful poetului Vasile Copilu Cheatră; Basorelieful poetului Paul Gon; Troiţa ce comemorează jertfa cacovenilor de la 1848; Bustul eroului Horea – Primăria comunei Mărişel ş.a.

Despre volumul care va fi lansat, prof.univ.dr. Ovidiu Pecican notează pe coperta a IV-a următoarele: „La urmă, rămîi cu sentimentul amestecat că, pe lîngă mizanscena pasională şi zbuciumul lăuntric, pe nesimţite maşinişti discreţi asigură acestor dezvoltări un fundal livresc, transformînd ecranul mintal şi sufletesc pe care se proiectează avatarii stărilor poetului într-o consistenţă dramatică şi chiar narativă. Este semnul greu de ignorat că, de-acum, Cornel Vana a părăsit teritoriile nesiguranţei începuturilor, avansînd în direcţia unei retorici poetice proprii şi punîndu-şi gesticulaţia, imagistica, tezaurele la treabă ca un autentic membru al breslei făurarilor de metafore”.

Vernisajul expoziţiei şi lansarea cărţii lui Cornel Vana – în prezentarea prof.univ.dr. Ovidiu Pecican – vor avea loc luni, 7 mai a.c., cu începere de la ora 17, la Galeria CASA ARTELOR din Cluj-Napoca, B-dul Eroilor nr. 16.

Michaela BOCU

m.bocu@ziarulfaclia.ro

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.