Petrescu și șefii CFR-ului scoși din minți de arbitrajele de care are parte campioana României: ”Ne-au curățat!”

Dan Petrescu a fost extrem de nervos la flash-interviul de la finalul meciului. Antrenorul campioanei României a fost în pragul unei crize de nervi și n-a făcut referite decât de arbitrajele și de deciziile VAR luate împotriva echipei sale în tot acest play-off. ”Ne-au ciuruit, ne-au curățat”, a exclamat Dan Petrescu. Mai mult, acesta a spus că echipa sa a fost mai mereu dezavantajată de la introducerea asistentului video în meciurile de fotbal din România.

„Ce să mai spun, nu mai spun nimic. Șapte din șapte (n.r. meciuri în care consideră că CFR Cluj a fost dezavantajată). Ne-au ciuruit, ne-au curățat. Toate deciziile VAR, împotriva lui CFR. Azi a dat roșu la Ivan, nu mai e roșu. A dat penalty la Constanța, nu mai e penalty (n.r. penalty-ul primit inițial de către CFR Cluj cu Farul, apoi anulat după intervenția VAR)Păi, ce facem domnilor? Cu VAR-ul ne-au făcut praf. Interesul este să nu meargă CFR în Europa. Foarte bine. O să vedem ce o să facă echipele în Europa.

Dă-mi ce e al meu, nu veni să faci ce a făcut băiatul ăsta azi! (n.r. arbitrul meciului CFR Cluj – Universitatea Craiova, Radu Petrescu)A fost anti CFR. Ce să mai vorbim despre fotbal? E istorie fotbalul. E al șaptelea meci din șapte. Gata, nu mai am ce să vorbesc”, a spus Dan Petrescu, la flash-interviul de după meci.

”S-a terminat la egalitate, ce să facem? Dacă șapte din șapte am fost furați! Ce să mai zic? Gata, e istorie! Eu la Rapid am penalty clar la Morais, nu dă! Acum avem cartonaș roșu, se întoarce la VAR! Avem gol clar la Maglica, nu! Îl anulează! La Bîrligea e penalty, nu e penalty! Dau iar gol, VAR-ul nu mi-l dă! Băluță dat gol din offside! Totul împotriva noastră, șapte din șapte! Luați și analizați și vedeți ce s-a întâmplat. Nu contează cum a jucat echipa. Nu mai contează nimic acuma. Mai sunt trei meciuri, ce mai contează? Au vrut să ne scoată din lupta pentru titlu? Foarte bine, așa au reușit! Nu mai am ce să zic. Nu mai rezist! Șapte din șapte meciuri! Trag liniile alea cum vor. Când capul, când nu știu ce. Când a dat Ivan gol, au zis că era capul nu știu cui, umărul nu știu cui… Tot timpul… Spuneți-mi o decizie pro-CFR la VAR. Nu pro, corectă! Toate deciziile VAR, șapte din șapte! Data viitoare când ne întâlnim vă arăt toate fazele! Șapte din șapte! Șapte din șapte! Restul… de meci nu mai am ce să vă zic? Îmi pare rău, dar de meci nu mai am ce să comentez. E un complot, nu e un complot… N-am ce să vorbesc despre fotbal, sunt foarte supărat pentru șapte meciuri nu am fost lăsați să facem ce trebuie. Șapte din șapte! Restul e istorie!”, a tunat Dan Petrescu și la conferința de presă de după meci.

Nelu Varga: ”Facem plângeri penale contra arbitrilor și a FRF!”

O poziție tranșantă după meciul de duminică seara din Gruia a avut și principalul finanțator al CFR-ului, Nelu Varga. Scos din sărite de arbitrajul de care are parte formația pe care o patronează, acesta a amenințat că va depune plângeri penale împotriva arbitrilor și a Federației Române de Fotbal! Acesta a luat legătura cu unul dintre moderatorii emisiunilor de sport în care se comenta meciul cu Universitatea Craiova, și i-a cerut acestuia să afișeze pe ecran următorul mesaj: „Te rog să pui pe ecran că facem plângeri penale contra arbitrilor și a FRF!”.

Cu puțin timp înainte, patronul echipei din Gruia a mai precizat că arbitrajele potrivnice CFR-ul îl vor determina să iasă definitiv din fotbal!

„Ies din fotbal, nu mai înghit această hoție a Federației Române de Fotbal. De aceea nu au vrut să cumpere sistemul VAR din Belgia. M-au pierdut ca investitor din fotbal, e ultima mea intervenție”.

Cristian Balaj: ”Patronul vrea să se retragă. Este scârbit!”

”Supărarea mea este legată de modul în care alegem trasarea liniilor în fazele în care este implicat CFR-ul. De fiecare dată s-a întâmplat ca decizia arbitrilor după ce s-a analizat în cabina VAR să fie de fiecare dată împotriva CFR-ului. Parcă au căutat argumente, alibiuri, motive, să dea decizii împotriva noastră. Au fost prezentate, și specialiștii care au discutat despre aceste faze la televizor au stabilit și ei că au fost greșeli, plus că a fost acea lovitură de pedeapsă, când jucătorul de la Craiova vede că mingea va fi trimisă de jucătorul nostru, Braun, și vine din spate și lovește mingea cu mâna. Aici er fi trebuit să fie o singură decizie: lovitură de pedeapsă!

Sunt curios să văd ce vor mai inventa cei de la Comisia Centrală a Arbitrilor pentru că este dezamăgitor, repet, așa cu jocul pe care l-am făcut, cu oboseala acumulată, cu deciziile din fiecare etapă care au fost analizate doar împotriva CFR-ului, au adus o oboseală psihică. Am încercat să temperez jucătorii, să vorbesc cu ei, să-i încurajez, să le explic, să găsesc argumente în favoarea arbitrilor, dar, din păcate, n-am reușit de fiecare dată. Și, după jocul de astăzi, cum să vii și să nu dai lovitură de pedeapsă când duci mâna spre minge, sau să nu trasezi linia pe la umărul lui Ivan care era ușor înclinat, și să trasezi pe la gheată, așa cum ai anulat goluri valabile CFR-ului. Acum s-a încercat inducerea opiniei publice în eroare.

Am vorbit și cu finanțatorul, domnul Varga. Era foarte supărat. A folosit niște cuvinte care mi-e greu să le reproduc. A spus că vrea să se retragă pentru că este efectiv scârbit de ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă”, a declarat și președintele grupării din Gruia, Cristian Balaj.

Ce reclamă CFR la meciul cu Craiova

Trei au fost deciziile care i-au scos din sărite pe cei de la CFR Cluj în meciul de duminică seara cu echipa din Craiova.

Prima s-a petrecut în minutul 27, când arbitrul Radu Petrescu i-a arătat direct cartonașul roșu, și implicit eliminarea de pe teren, atacantului Ivan, după o intrare cu talpa asupra lui Boateng! Centralul a fost trimis din cabina VAR să revadă faza, și, ulterior, acesta a revinit asupra deciziei, anulând cartonașul roșu, arătându-I lui Iavan doar cartonașul galben! Imediat, Dan Petrescu i-a reproșat extrem de nervos arbitrului decizia luată, încasând și el un cartonaș galben pentru proteste, fapt care îl va ține departe de banca tehnică la meciul următor al echipei sale împotriva celor de la FCSB.

A doua fază controversată a meciului s-a petrecut la golul egalizator al craiovenilor, când același Ivan a reluat în poartă dintr-o poziție suspectă de offside, fapt care l-a și determinat pe atacant să nu-și manifeste bucuria după ce a înscris, conștient că s-ar fi putut afla în afară jocului în momentul în care a ajuns mingea la el. Ce să vezi? Când toată lumea aștepta anularea golului, VAR a decis exact pe dos, astfel că centralul întâlnirii a arătat centrul terenului, adică validarea golului!

În fine, a treia decizie contestată s-a petrecut în min.72, când unul dintre fundașii oaspeților a respins mingea cu mâna din interiorul suprafeței de pedeapsă, fapt demonstrat și de reluările oferite din carul de transmisie al meciului. Cu toate acestea, nici centralul întâlnirii, și nimeni din cabina VAR nu a luat vreo decizie împotriva echipei oaspete!

Sandu Mureșan

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut