Petrecere cu 150 de persoane spartă de polițiști

Un eveniment privat la care au participat aproximativ 150 de persoane a fost oprit de polițiștii din Huedin. Organizatorul a fost amendat cu 5000 de lei iar mai multe persoane au fost sancționate pentru încălcarea prevederilor privind combaterea pandemiei. “La data de 11 februarie a.c., în jurul orei 21.00 polițiștii din cadrul Poliției orașului Huedin, în baza activitățiilor operative, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că într-un spațiu administrativ al unei societății comerciale, urma să se desfășoare un eveniment privat.

La fața locului, polițiștii au constatat faptul că este vorba despre o petrecere la care participau aproximativ 150 de persoane.

Polițiștii au procedat la identificarea organizatorului evenimentului care a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei in baza Legii 55/2020. De asemenea, au fost identificate un număr de 22 de persoane pentru care s-au aplicat sancțiuni contravenționale în baza Legii 55/2020 și în baza Legii 61/1991R.”, a anunțat IPJ Cluj.

Poliția Cluj a transmis pentru Făclia că petrecerea a avut loc pe raza localității Poieni, iar din informațiile obținute de Făclia ar fi vorba de un local situat în zona Brăișoru-Morlaca.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut