Peste 66.000 de autovehicule vîndute în primele şapte luni ale anului

autoÎn primele şapte luni din acest an, piaţa auto a crescut cu 15,8% faţă de situaţia înregistrată în aceeaşi perioadă a anului trecut, vînzările de autoturisme şi vehicule comerciale ajungînd la 66.054 unităţi.

Conform datelor furnizate de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), la autoturisme creşterea a fost de 13,4%. Pe modele, cu 9.341 unităţi comercializate, Dacia Logan este cel mai bine vîndut model, urmat de Dacia Duster (3.868 unităţi), Dacia Sandero (3.617 unităţi), Skoda Octavia (2.244 unitaţi) şi Dacia Logan MCV (1.833 unităţi).

În funcţie de tipul de combustibil, autoturismele diesel continuă să domine piaţa cu o pondere de 54%. Opt mărci cu nouă modele au o pondere a vînzărilor cu motorizări diesel peste media de 54%, vîrfurile fiind BMW la mărci (93,4%) şi Volkswagen Passat la modele (96,1%). În aceeaşi perioadă au fost vîndute 246 de autoturisme hibride sau electrice, (din care 16 electrice 100%), în creştere faţă de anul trecut, cînd au fost vândute 129 unităţi (două electrice). Persoanele juridice au achiziţionat 75% dintre maşinile noi din România.

Din străinătrate au fost aduse 135.208 autovehicule rulate, cu 13,4% mai multe faţă de cele 119.208 unităţi aduse în perioada similară a anului trecut. Peste 76% dintre autovehiculele rulate (aproximativ 103.000) au o vechime de cel puţin opt ani. Raportul este de 3,1 la 1 între importurile de autoturisme rulate şi vînzările celor noi.

În topul celor mai multe maşini înmatriculate în primele şapte luni ale anului conduce Dacia, cu 19.822 de unităţi (36,5% din total), urmată de Volkswagen – cu 5.192 unităţi (9,6%), Skoda – cu 4.896 unităţi (9%), Ford – cu 3.434 unităţi (6,3%), Renault – cu 3.369 unităţi (6,2%) şi Opel – cu 1.928 unităţi (3,6%).

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut