Peste 640.000 de şomeri înregistraţi în România

someriLa începutul lunii iulie, rata șomajului în forma ajustată sezonier a fost de 7%, cu 0,1% mai mică față de luna precedentă și cu 0,2% peste nivelul consemnat în aceeaşi lună a anului anterior.

Potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică, în România erau înregistraţi 642.000 de șomeri (în vrstă de 15-74 ani), cifră în scădere uşoară față de luna precedentă, cînd erau înregistrate 646.000 persoane în şomaj, dar în creștere față de cea consemnată în aceeași lună a anului anterior, cînd 626.000 de persoane erau în şomaj. Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata șomajului a fost estimată la 5,6%, fiind de 6,5% în cazul bărbaților și de 4,5% în cel al femeilor.

Numărul șomerilor în vîrstă de 25 – 74 de ani reprezintă 73,9% din numărul total al șomerilor, iar pe sexe rata șomajului pentru bărbați o depășește cu 2% pe cea a femeilor, valorile fiind 7,9% în cazul persoanelor de sex masculin și 5,9% în cazul celor de sex feminin.

Reaminim că, în conformitate cu definiția Biroului Internaţional al Muncii, şomerii sînt persoanele în vîrstă de 15-74 ani, care îndeplinesc simultan următoarele trei condiții: nu au un loc de muncă, sînt disponibile să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni și s-au aflat în căutare activă a unui loc de muncă oricînd în decursul ultimelor patru săptămîni.

Uniunea Europeană are peste 23 de milioane de şomeri

Rata şomajului în zona euro s-a menţinut în iunie la 11,1%, cel mai redus nivel din ultimii trei ani, în timp ce în Uniunea Europeană (UE) aceasta a rămas la 9,6%, a anunţat Oficiul European de Statistică (Eurostat). Comparativ cu iunie 2014, rata şomajului a scăzut în 21 de state membre ale UE, s-a menţinut stabilă în Franţa şi Cipru, iar singurele creşteri au fost înregistrate în Belgia (de la 8,4% la 8,6%), România (de la 6,8% la 7%), Italia (de la 12,4% la 12,7%), Austria (de la 5,7% la 6%) şi Finlanda (de la 8,6% la 9,5%). În rîndul statelor membre, cele mai ridicate rate ale şomajului se înregistrează în Grecia (25,6%, în aprilie 2015) şi Spania (22,5%). La polul opus se situează Germania şi Cehia, cu o rată a şomajului de 4,7% şi, respectiv, 4,9%.
Eurostat estimează că 23,296 milioane de persoane erau în şomaj în UE în iunie, dintre care 17,756 milioane de şomeri numai în cele 19 state membre ale zonei euro. Comparativ cu mai 2015, numărul şomerilor a scăzut cu 32.000 de persoane în UE, dar a crescut cu 31.000 în zona euro.
Peste 4,72 milioane de tineri sub 25 de ani erau şomeri în iunie, astfel încît rata şomajului în rîndul acestei categorii de vîrstă a ajuns la 20,7% în Uniune.

V.D.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut