Peste 600 de noi infectări cu coronavirus, la Cluj

În ultimele 24 de ore, 633 de persoane au fost confirmate cu Covid-19, în urma efectuării a 3.378 de teste, din care 754 diagnostic grupe de risc, 404 teste efectuate la cerere și 2.220 teste rapide. Până în acest moment s-au realizat 917.574 de teste, la nivelul județului Cluj.

Conform autorităților, la ATI, sunt internate 36 persoane. Până acum, s-au vindecat și au fost externate 9.157 de persoane, din care 6.260 din județul Cluj;, dar au decedat 1.802 din care 1.084 din județul Cluj.

În acest moment sunt internați 267 pacienți.

La nivel național, un număr de 8.600 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 261 mai puţin decât în ziua anterioară, fiind efectuate peste 61.000 de teste, a informat, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică.

Dintre cazurile noi, 506 sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Până miercuri, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.866.102 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 15.965 sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima trecere prin boală.

Potrivit GCS, 1.765.175 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

La nivel naţional, au fost prelucrate 11.247.606 teste RT-PCR şi 6.438.153 de teste rapide antigenice.

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut