Peste 600 de camioane și autobuze, verificate în trafic de polițiști

Peste 600 de autovehicule au fost verificate, iar șoferii lor au fost testați cu aparatul etilotest, în perioada 5 – 11 mai 2025, de către polițiștii Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliție Județean, în cadrul acțiunii „TRUCK&BUS”, parte a planului de operațiuni al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa – ROADPOL. (IPJ) Cluj, informează reprezentanții instituției.

Controalele au vizat depistarea neregulilor privind perioadele de conducere, pauzele și timpii de odihnă, identificarea intervențiilor neautorizate asupra aparatelor tahograf, precum și verificarea documentelor necesare desfășurării activității de transport. Citând aceleași surse, în urma activităților, au fost verificate 659 de autovehicule și legitimate 712 de persoane, toți conducătorii auto fiind testați cu aparatul etilotest. Polițiștii au aplicat 307 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 50.000 de lei, în număr mare – 136, fiind contravențiile privind circulația pe drumurile publice. La rândul lor dintre acestea, 132 s-au dat pentru lipsa centurii de siguranță de către șoferi, iar patru pentru nerespectarea vitezei. Aceste sancțiuni au fost aplicate la un număr de 115 camioane și 17 autobuze verificate.

Polițiștii au mai acordat nouă sancțiuni pentru nerespectare regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale șoferilor și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora, iar șapte pentru nerespectarea normelor comune privind accesul la piața transportului rutier. Totodată, au reținut șapte certificate de înmatriculare și trei seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare. În cadrul acțiunilor, s-au înregistrat 152 de sancțiuni pentru abateri săvârșite de către șoferi sau firme ce vizează lipsa anumitor documente obligatorii, informează polițiștii clujeni.

T.S.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.