Peste 5800 de elevi clujeni susțin probele Evaluării Naționale la finalul clasei a VI-a

Un număr de 5.844 de elevi din județul Cluj, dintre care 4.206 din mediul urban și 1.638 din mediul rural, vor susține, în zilele de 12 și 13 mai, probele scrise din cadrul Evaluării Naționale la finalul clasei a VI-a, sesiunea mai 2021.

Miercuri, 12 mai, elevii claselor a VI-a vor susține proba scrisă la Limbă și comunicare, iar joi, 13 mai, se va desfășura proba scrisă la Matematică și Științe ale naturii.

Evaluarea Națională la finalul clasei a VI-a se va desfășura cu prezența fizică a elevilor în unitățile de învățământ preuniversitar, indiferent de rata  incidenței din localitate, iar comisiile de la nivelul unităților de învățământ au obligația de a asigura îndeplinirea condițiilor de siguranță sanitară, potrivit prevederilor Ordinului comun al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății.

„Probele scrise încep la ora 9:00, iar accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30. Elevii vor fi așezați câte unul în bancă, în ordine alfabetică, la nivelul aceleiași clase, pentru a evita interacțiunea celor din clase diferite. Timpul alocat elaborării fiecărei lucrări scrise este de 60 de minute, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Toate sălile de clasă în care se vor susține probele scrise au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio” – informează Inspectoratul Școlar Județean Cluj.

Conform IȘJ Cluj, rezultatele obținute de elevi la probele scrise, de la finalul clasei a VI-a, „se constituie într-o diagnoză de sistem”, nu se consemnează în catalogul clasei, nu se afișează, ci se comunică doar fiecărui elev și părinte, în parte.

„În anul școlar 2020-2021, Evaluările Naționale la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a au fost anulate din cauza pandemiei COVID-19, iar în acest an școlar, după o perioadă atât de mare de predare online, consider că este foarte importantă o evaluare standardizată la nivel național pe ciclurile de achiziții fundamentale, pentru a vedea în ce măsură copiii și-au însușit conținuturile prevăzute în programa școlară, dar, mai ales, pentru reglarea demersului didactic și elaborarea unor planuri de învățare individualizate, în vederea recuperării decalajelor și atingerii standardelor de performanță”, declară Marinela Marc, inspector școlar general al IȘJ Cluj.

Probele scrise din cadrul Evaluării Naționale la clasele a IV-a și a II-a vor avea loc în perioada 18 – 20 mai, respectiv 25 – 28 mai.

M. TRIPON  

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut