Peste 400 de persoane private de libertate şi-au exprimat dreptul la vot în Penitenciarul Gherla

Un număr de 441 persoane private de libertate aflate în custodia Penitenciarului Gherla şi-au exprimat duminică dreptul la vot prin intermediul urnei speciale, pusă la dispoziţie de către reprezentanţii secţiilor de votare.

Potrivit purtătorului de cuvînt al Penitenciarului Gherla, Dan Donciu, referendumul a fost organizat atît la sediul unităţii penitenciare, unde şi-au exprimat dreptul de vot 358 persoane private de libertate – bărbaţi, cît şi la sediul Secţiei Exterioare Cluj-Napoca, unde au votat 83 persoane private de libertate, femei.

Penitenciarul Gherla are, în prezent, în custodie 885 persoane private de libertate, bărbaţi, iar Secţia Exterioară Cluj-Napoca – 179 persoane private de libertate, femei.

„Conform dispoziţiilor Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu hotărîrile Biroului Electoral Central, persoanele private de libertate care şi-au exercitat dreptul de vot au îndeplinit, cumulativ, următoarele condiţii: au avut vîrsta de peste 18 ani sau au împlinit această vîrstă în ziua referendumului; nu le-a fost interzis acest drept (nu au putut vota persoanele puse sub interdicţie şi persoanele lipsite de drepturile electorale, pe durata stabilită prin hotărîre judecătorească definitivă); sînt cetăţeni români; deţin acte de identitate valabile; au solicitat în scris, preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare, prin intermediul administraţiei locului de deţinere, că doresc să-şi exprime dreptul de vot” – precizează Dan Donciu, într-un comunicat remis, luni, presei.

În acelaşi document se face precizarea că referendumul în cadrul Penitenciarului Gherla şi Secţiei Exterioare Cluj-Napoca s-a derulat cu respectarea dispoziţiilor legale şi nu au fost înregistrate evenimente deosebite.

La nivel naţional, şi-au exprimat dreptul de vot prin intermediul urnelor speciale puse la dispoziţie de către reprezentanţii secţiilor de votare un număr de 19.554 de persoane private de libertate – a anunţat, tot luni, Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Nici la nivel naţional nu au fost înregisrate incidente – a precizat subinspectorul de penitenciare Georgiana Gherman.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.