Peste 3500 de elevi clujeni implicaţi în proiectul „Alege Şcoala!”

Peste 3500 de copii din judeţul Cluj au participat, pe parcursul a patru ani, la activităţile proiectului „Alege Şcoala!” – proiect implementat, la nivel naţional, de Fundaţia World Vision România, în parteneriat cu Patriarhia Română, prin Sectorul teologic-educaţional. Rezultatele proiectului, în Arhiepiscopia Clujului, au fost prezentate miercuri, 29 mai, în cadrul unei sesiuni festive, moderate de pr. Constantin Naclad, inspector pentru catehizare parohială şi manager de proiect „Alege Şcoala”.

Conform datelor furnizate de World Vision, la nivel naţional, 29.207 copii elevi cu risc de părăsire Alege-Scoalatimpurie a şcolii, delincvenţi juvenili, persoane care au părăsit timpuriu şcoala, persoane care nu au absolvit învăţămîntul obligatoriu şi preşcolari au participat, în patru ani, la activităţile proiectului „Alege Şcoala!”. Dezvoltarea programului de prevenire a fenomenului de părăsire timpurie a şcolii a fost susţinut de 3206 persoane – preoţi şi profesori de religie. În total, activităţile proiectului „Alege Şcoala!” au însumat: 247 de sesiuni de formare, de care au beneficiat 3.206 de persoane (preoţi şi profesori de religie); cel puţin 9.618 lecţii de cateheză în cadrul “Şcolii de duminică”; 235 tabere de creaţie pentru 9.618 de copii; un concurs naţional desfăşurat în 4 etape (la nivelul parohiilor, protopopiatelor, eparhiilor şi patriarhiei), pentru toţi cei 29.207 de copii implicaţi în proiect.

La nivelul judeţului Cluj au fost implicate 136 de parohii, din cele 9 protopopiate ale Arhiepiscopiei, care au animat peste 3500 de copii. Dintre aceştia, 401 copii au beneficiat de programul de tabere al proiectului şi alte cîteva sute au fost premiaţi în cadrul concursului de creaţie.

Proiectul „Alege Şcoala!” are ca scop prevenirea şi combaterea fenomenului de părăsire timpurie a şcolii şi a delincvenţei juvenile, prin dezvoltarea unor soluţii alternative de tip „Şcoala de duminică”, necesare asigurării educaţiei morale de bază şi motivaţiei pentru studiu a copiilor din mediul rural şi urban, cu vîrste cuprinse între 6 şi 16 ani.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.