Peste 320 mii de lei pentru amenajarea boxelor pentru cîinii fără stăpîn

Extinderea centrului de ecarisaj din Cluj-Napoca va costa municipalitatea clujeană 324.282 lei. Proiectul pentru această investiţie va fi analizat joi de consilierii locali, iar dacă va fi aprobat, lucrările ar urma să fie finalizate în cel mult nouă luni.

Potrivit studiului tehnic, adăpostul de cîini va fi extins cu 60 de boxe pentru cîini de talie mare, între 30 şi 40 de kilograme. Suma necesară investiţiei a fost cuprinsă în lista obiectivelor de investiţii pentru rectificare făcută recent.

Centrul de ecarisaj de pe strada Bobîlna are în prezent o capacitate de 169 locuri. În luna septembrie, situaţia cîinilor era următoarea: 132 de cîini existenţi în Centru; 85 au fost capturaţi; 88 au fost adoptaţi. Zonele de unde s-a ridicat cel mai mare număr de cîini fără stăpîn au fost Baza Sportivă Unirea, str. Gh. Dima, cartierul Gheorgheni (zona Detunata, Sopor, cartodrom), B-dul Muncii, Pata Rît şi Cantonului.

De la începutul anului 2013 şi pînă în prezent au fost capturaţi de pe străzi 440 de cîini. Dintre aceştia, 191 au fost adoptaţi, iar 197 au fost eliberaţi în zona de unde au fost capturaţi după sterilizare şi vindecare. Trei animale au fost eutanasiate, după ce au fost implicate în accidente rutiere şi au fost accidentate foarte grav şi nu au mai putut fi salvate.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.