Peste 300 de infectări cu coronavirus, în weekend, la Cluj

În weekendul care se încheie, 315 persoane au fost confirmate cu coronavirus, în urma efectuării a 2545 de teste. Din aceste cazuri, 115 au fost raportate duminică.

Până în acest moment s-au realizat 465.553 de teste, la nivelul județului Cluj. La ATI, în prezent, sunt internate 94 persoane. Până acum, s-au vindecat și au fost externate 2.204 de persoane, din care 1.697 din Cluj, dar au decedat 808, din care 512 din județul nostru.

În acest moment sunt internați 746 de pacienți, din care 674 din județul Cluj.

La nivel național, un număr de 2.265 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, fiind efectuate peste 19.400 de teste, a informat, duminică, Grupul de Comunicare Strategică.

Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, precizează sursa citată.

Până duminică, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.029.304 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

940.792 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi, a precizat GCS.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 7.124.135 de teste RT-PCR şi 778.493 de teste rapide antigenice.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 13.677 de teste RT-PCR (6.286 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 7.391 la cerere) şi 5.742 de teste rapide antigenice.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 346 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

A.M.C.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut