Peste 2100 de puieți forestieri produși în cadrul unui proiect al USAMV

Zeci de studenți de la Departamentul Silvicultură, Facultatea de Horticultură USAMV Cluj-Napoca, au participat la proiectul „Producerea containerizată a puieților forestieri și valorificarea lor ca specii ornamentale în amenajarea spațiilor verzi”.

Coordonat de prof. dr. Liviu Holonec și șef lucr. dr. Alina Truța, proiectul, început în urmă cu doi ani, urmărește valorificarea activităților de la lucrările practice din cadrul Disciplinei Împăduriri (Semințe forestiere, Pepiniere, Împăduriri) și are ca rezultat producerea a circa 2.200 de puieți forestieri din 14 specii, între care brad, paltin, arțar american, mesteacăn, salcâm, stejar roșu, molid sau tuia. Puieții au fost produși prin regenerări naturale, respectiv din butași sau din semințe recoltate de studenți, cu ocazia deplasărilor în rezervații.

”În silvicultură, calitatea materialului săditor are un rol hotărâtor în crearea unor arboreturi înalt productive și stabile ecologic, cu o structură și o compoziție optime. Pentru a îndeplini această cerință, se recurge la producerea şi plantarea puieților cu rădăcini protejate. Utilizarea acestora în lucrările de împădurire a cunoscut în ultimele decenii o amploare deosebită pe plan mondial, în special în emisfera nordică. Puieții se obțin din semințe sau butași, în diferite tipuri de recipiente sau containere, fiind folosiți cu succes și în lucrările de amenajare a spațiilor verzi”, precizează coordonatorii proiectului.

Ghivecele cu puieți forestieri au fost etichetate și pregătite pentru comercializare tot de către studenți și pot fi achiziționate de la magazinele universității (Calea Mănăștur nr. 7 și capătul str. Liviu Rebreanu).

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut