Peste 200 de dosare penale închise la Cluj prin prescrierea faptelor

Peste 200 de dosare penale au fost închise de procurorii de la parchetele din județul Cluj ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale determinată de decizia CCR din 2022.

Dosarele au fost închise, unul după altul, pentru că faptele erau prescrise, iar cei acuzaţi nu mai puteau fi traşi la răspundere în faţă lege.

Printre dosarele închise s-au aflat și cauza în care au fost cercetate persoane în stare de arest preventiv.

Potrivit analizei activității Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, în 2023, parchetele clujene au dispus soluții de netrimitere în judecată în 215 cauze ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale în dosare cu autori cunoscuți.

Mai exact, la Parchetul Tribunalului Cluj s-au închis 16 astfel de cauze, la Parchetul Judecătoriei Cluj-Napoca 124 cauze, la Parchetul Turda-36 de cauze, la Parchetul Gherla-14 cauze, la Parchetul Huedin-23 de cauze și la Parchetul-Dej- cauze.

„Dintre dosarele în care s-au dispus soluții de clasare, șapte au vizat inculpați arestați preventiv.

„În majoritatea cauzelor împlinirea termenului de prescripție a fost consecința intervenției deciziilor CCR din 297/2018 și 358/2023”, arată Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, precizând că au fost și alte cauze care au dus la nesoluționarea la termen a cauzelor precum complexitatea unora dintre ele, volumul ridicat de dosare pe care anchetatorii au trebuit să le soluționeze și schema de procurori neocupată. Comparativ, în 2022 au existat 49 de soluții de netrimitere în judecată ca urmare a împlinirii termenului de prescirpție.

Pe parcursul anului 2023, procurorii Parchetului Tribunalului Cuj și cei din cadrul parchetelor de pe lângă judecătorii au dispus trimiterea în judecată a 1714 dosare, întocmind 1686 de rechizitorii și 28 de acorduri de recunoaștere a vinovăție. Dosarele trimise în judecată au vizat 2075 de inculpați.

Dintre dosarele soluționate, 30 au vizat agenți de forță ai statului.

Cosmin PURIȘ

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut