Peste 200.000 de români trăiesc în bidonville-uri

Raluca Turcan,, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale a estimat că proximativ 200.000 de români trăiesc în ”aşezări neînregistrate”, iar un copil din patru trăieşte în sărăcie.

(…) în România există aproximativ 200.000 de persoane care locuiesc în aşezări informale, adică sunt nişte aşezări neînregistrate, cu număr mare de persoane, multe dintre ele fără documente în ordine (…)”, a afirmat Raluca Turcan.
Ministrul Muncii a mai apreciat că în România aproape un copil din patru trăieşte în sărăcie, o medie mult mai mare decât cea europeană. „Uitându-mă la cifre, realizez că avem 1.582.000 de copii, conform Eurostat, adică 36,3%, în risc sever de sărăcie şi de asemenea că rata deprivării materiale în rândul copiilor a crescut de la 17% la 24% şi suntem cu mult, cu mult peste media europeană, ceea ce mă duce la concluzia că noi ca ţară am făcut mult prea puţin pentru copii, chiar dacă am vorbit mult despre copii”, a precizat Turcan.
Ea a arătat că una dintre categoriile afectate de sărăcie este cea a vârstnicilor care au grijă de copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate. Ea este de părere că suprapunerea bazelor de date ale ANAF cu cele ale primăriilor ar facilita identificarea rapidă a persoanelor care se califică la ajutoarele oferite prin Legea consumatorului vulnerabil.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut