Peste 140 de clujeni la mitingul Sanitas din București

Deoarece Guvernul a tot amânat rezolvarea revendicărilor solicitate de cadrele medicale încă de la sfârșitul anului trecut, sindicaliștii de la Sanitas au protestat miercuri, 15 iunie, la București, iar la acțiune au participat 140 de sindicaliști din Cluj, care au plecat spre Capitală de încă marți și au ajuns la protest după o noapte petrecută în Ploiești.

Manifestările au început la ora 10, în piaţa George Enescu, după care coloana de peste un kilometru a celor circa 10.000 de sindicaliști s-a deplasat în Piaţa Victoriei, în faţa Guvernului, unde mitingul a continuat până la ora 13. Pe pancartele purtate de protestatari scria, printre altele, „Aplicarea prevederilor Legii 153/2017, Legea cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice”, „Pensii speciale voi vă daţi, Legea 153 nu o respectaţi” sau „Stabilirea sporului de condiţii prin raportare la salariul de bază aflat în plată”.

”A fost un miting foarte reușit, calm, nu au fost incidente, nu s-au strigat injurii sau scandări de tipul Jos Guvernul, lumea a spus doar ceea ce cerem.”, a declarat, pentru Făclia, Ovidiu Bota, președintele Sanitas Cluj.

Reamintim că, în ultima lună a anului trecut, Sanitas a organizat o serie de manifestări, care au culminat cu o grevă japoneză și o pichetare a Guvernului, după care sindicaliștii au întrerupt protestele, la solicitarea guvernanților de a primi un răgaz de 120 de zile, timp în care să întocmească un nou calendar de aplicare a Legii 153. Cele trei luni au trecut, dar revendicările nu au fost soluționate. Cererile Federației Sanitas vizează acordarea drepturilor salariale restante din Legea salarizării și plata sporurilor la salariul de bază actual, finanțarea voucherelor de vacanță de la bugetul de stat, eliminarea plafonului de 30% care limitează sporurile la minim în unele spitale și îmbunătățirea Legii salarizării, asumată de Guvern prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

”Acum am fost chemați în sfârșit la discuții, la Guvern, la care au participat șase membri ai Biroului Executiv al Federației. Au fost doi reprezentanți ai Guvernului care ne-au ascultat și s-a stabilit ca săptămâna viitoare să avem o întâlnire cu prim-ministrul Ciucă, să discutăm pe marginea aplicabilității Legii 153, despre viitoarea lege a salarizării – deoarece există anumite aspecte care nouă nu ne convin -, și despre problema vocherelor de vacanță. Vom vedea ce va ieși de la întâlnirea cu domnul prim-ministru.” a mai spus Ovidiu Bota.

Viorel Dădulescu

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut