Peste 1100 de persoane private în libertate se aflau, la sfîrşitul anului 2011, în custodia Penitenciarului Gherla

Penitenciarul Gherla şi-a prezentat, miercuri, Raportul de activitate pe 2011, în cadrul unei acţiuni la care au luat parte, alături de angajaţii penitenciarului şi de comisarul şef de penitenciare, dr. Ioan Ilea, director general adjunct al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, invitaţi din cadrul administraţiei publice locale, ai instanţei judecătoreşti din municipiul Gherla, colaboratori ai penitenciarului.

Potrivit raportului, la data de 31 decembrie 2011, Penitenciarul Gherla avea în custodie 1.116 persoane private de libertate.

Dintre acesstea, după situaţia juridică erau: 210 arestaţi preventiv şi primă instanţă (198 bărbaţi şi 12 femei); 906 condamnaţi definitiv (757 bărbaţi şi 149 femei).

După categoria penală erau: 493 recidivişti (440 bărbaţi şi 53 femei); 208 nerecidivişti cu antecedente penale (176 bărbaţi şi 32 femei); 415 nerecidivişti fără antecedente penale (339 bărbaţi şi 76 femei).

După regimul de executare: 78 de persoane – în regim deschis; 89 persoane – în regim semideschis; 536 persoane – în regim închis; 162 persoane – în regim de maximă siguranţă; 41 persoane – în carantină şi observare; 210 persoane – arestanţi preventiv şi primă instanţă;

Peste 94 % (1052 persoane) dintre cei aflaţi în custodia Penitenciarului Gherla erau majori; 0,99 % – minori; 3,41% – tineri de 18-21 ani şi 1,34 % – persoane de peste 55-60 ani.

După cetăţenie, 99,10 % (1106) erau români, iar 0,90% (10 persoane) – cetăţeni străini (un apatrid, un cipriot, un grec, doi italieni, doi moldoveni, un tuisian şi doi maghiari).

Dintre cei aflaţi în 2011 în custodia Penitenciaarului Gherla, 955 (85,57%) erau bărbaţi, iar 161 (14,43%) erau femei.

În ceea ce priveşte obiectivele realizare în 2011, raportul aminteşte, în primul rînd, „crearea unui climat de siguranţă instituţională, prin aplicarea corectă a normelor regimului penitenciar şi îmbunătăţirea calităţii vieţii de detenţie, în conformitate cu prevederile Legii nr. 275/2006 şi regulamentul de aplicare al acesteia”.

În această direcţie „s-a urmărit cu fermitate asigurarea condiţiilor de cazare şi viaţă a persoanelor private de libertate, la un nivel decent, şi acordarea, la perioadele şi în condiţiile prevăzute de lege, a tuturor drepturilor cuvenite acestora”.

În acest sens, raportul aminteşte că exercitarea dreptului la petiţii şi corespondenţă de către persoanele private de libertate  s-a realizat prin distribuirea unui număr de 2.207 efecte poştale şi repartizarea a 25.349 scrisori primite. Au fost efectuate 227.924 convorbiri telefonice prin intermediul celor 28 de posturi telefonice instalate.  „În vederea menţinerii tonusului fizic şi psihic al efectivelor de deţinuţi”, au fost asigurate condiţiile petrecerii a minim 3 ore, zilnic, în afara camerelor de deţinere. De asemeni, se spune în raport, au fost acordate 834 recompense, în urma analizării unui număr de 1038 propuneri de recompensare.

În cursul anului 2011 au fost acordate 9.756 vizite cu aparţinătorii persoanelor private de libertate, ocazie cu care au fost distribuite 3.842 pachete şi au fost acordate 927 vizite cu reprezentanţi diplomatici, apărători, notari, organizaţii guvernamentale, lucrători MAI etc. Totodată, au fost soluţionate 17.074 cereri ale persoanelor private de libertate şi lucrări remise de diverse instituţii ale statului şi persoane fizice – relevă raportul.

Penitenciarul Gherla, care este organizat şi funcţionează în subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, este profilat pe custodierea persoanelor private de libertate bărbaţi, arestaţi preventiv şi condamnaţi definitiv, clasificaţi în regimurile de executare a pedepselor privative de libertate „Maximă Siguranţă”, „Închis” şi „Deschis”, cazate la sediul central al penitenciarului din Gherla. La secţia exterioară din Cluj-Napoca sînt cazate persoanele private de libertate femei, clasificate în toate regimurile de executare a pedepselor privative de libertate şi arestaţi preventiv minori.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.