Peregrin între hotarele vieţii

Poetul Iustinian Gr. Zegreanu a publicat la editura Avalon volumul de versuri intitulat ,,Anotimpurile vieţii”. Aflat la vârsta maturităţii biologice, într-un moment special al evoluţiei spirituale, autorul ni se destăinuie, utilizând cu pricepere flacăra condeiului său. În imagini încărcate de emoţii care l-au stăpânit în clipele trăirilor personale, îşi deschide cu generozitate căuşul inimii. Se consideră dintru început un simplu muritor, ca oricare altul. Poetul aduce în faţa cititorului pagini de viaţă în care se poate oglindi fiecare dintre semeni. Poemele sale sunt cuprinse în capitole care urmează etapele creşterii şi dezvoltării fiinţei omeneşti: Inocenţă, Iubire, Drumuri, Credinţă, Înţelepciune. Autorul stihurilor pretinde că ştie „definiţia perfectă a omului”: „Sunt un amestec ciudat de straniu şi comun,/De frământări de vise şi de tumultul căderilor de ape/Sunt un amestec de glasuri răzvrătite şi gânduri ce apun/ De resemnări târzii şi de vibrări de clape” (Ecce homo). Nostalgia anilor copilăriei, tăinuită cu grijă în suflet, transpare totuşi în versuri ca acestea: „Acum, bătrân fiind, stau şi zâmbesc/ Ce zburdalnic hoinăream cândva prin viaţă/ şi toate aceste flori, un vis frumos alcătuiesc/ Doamne! Ce copil eram în fiecare dimineaţă” (Doamne ce copil eram). Peregrinează prin viaţă, cu frumuseţea chipului iubitei din zilele primăvăratice , „când natura îţi ascunde tainele nepătrunse”. Parcurge etapele vremii trecând în arealul verii, al toamnei şi al iernii, cu bucurii, cu frumuseţi, dar şi cu destulă trudă şi zbucium, pentru ca „să înveţi ca la sfârşit, să te bucuri, că prin jertfă, ai făurit în lume un destin” (poemul Anotimpurile vieţii). Îl însoţeşte „metafora intrată-n vers… când peniţa gestantă se pregăteşte să nască ideea/Cu strofe scrijelite de neuroni pe o stâncă” (Naşterea poeziei). Versurile cuprind reflecţii asupra existenţei umane: fragilitatea fiinţei, singurătatea, finitudinea: „Tac de frica propriului cuvânt/Orbecăind prin noapte, caut şi eu o cale/Pe drumul vieţii care încă nu s-a frânt./ Mai pustiu ca niciodată,/Mă apropii de iarna mea şi o iubesc” (Iarna din suflet).Volumul stârneşte emoţii cititorului şi îl situează pe acesta în sfera analizei propriei sale existenţe.

Gabriela Genţiana GROZA