Pensionarii, şomerii şi funcţionarii publici duc greul crizei în Spania

Agerpres

Investiţiile revin la nivelul de acum 25 de ani, întrucît cheltuielile directe destinate lucrărilor publice se reduc la 4,7 miliarde de euro, ca la sfîrşitul anilor 80, remarcă El Pais. Pensiile, ajutoarele de şomaj şi dobînzile absorb jumătate din resursele statului, iar ministrul spaniol al finanţelor, Cristobal Montoro, justifică situaţia prin faptul că “nu sînt bani”, mai scrie cotidianul spaniol.

Dobînzile datoriei publice costă mai mult decît toate ministerele, constată la rîndul său şi cotidianul ABC. Acesta insistă mai mult asupra ţintei de deficit, stabilite la 5,8% pentru anul viitor, precum şi asupra faptului că pensiile vor creşte cu doar 0,25%. În plus, cotidianul spaniol mai anunţă şi că, potrivit Ministerului de Finanţe, nici premierul Mariano Rajoy, nici Partidul Popular sau vreunul dintre demnitarii conservatori nu au comis delicte fiscale, întrucît presupusele plăţi şi donaţii controversate ar fi deja prescrise.

Mai multă austeritate, titrează cotidianul La Vanguardia. Camera de comerţ din Barcelona estimează că investiţiile statului central în Catalonia, care se ridică la doar 9,6% din total, constituie cel mai scăzut procentaj din ultimii 16 ani şi reprezintă doar 944 de milioane de euro, mai scrie cotidianul catalan citat.

Cotidianul La Razon consideră însă că proiectul de buget pentru 2014 prezintă cheltuieli sociale şi destinate creşterii economice. Acesta subliniază faptul că pensiile, ajutoarele pentru şomaj şi dobînzile pentru datoria publică acaparează peste jumătate din întregul buget pentru anul viitor, iar Catalonia se menţine pe locul patru, în topul regiunilor care au parte de cele mai multe investiţii de la stat.

După ce ministrul Montoro a prezentat proiectul de buget pentru 2014, cotidianul catalan El Periodico relatează să Spania va ieşi sărăcită din anul viitor. Pensionarii, şomerii şi funcţionarii vor continua să ducă greul crizei, iar Catalonia este dată uitării, investiţiile scăzînd cu o treime din media celor destinate tuturor comunităţilor autonome spaniole, mai arată acesta.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.