Pelerinajul anual la Mecca s-a încheiat fără incidene

Pelerinajul anual la Mecca s-a încheiat fără incidente. Autorităţile saudite i-au felicitat pe pelerini, 3,1 milioane conform cifrei oficiale, pentru „succesul” hagialîcului din acest an, transmite luni AFP.

„Totul s-a desfăşurat în condiţii bune (…) a fost cel mai reuşit pelerinaj”, a indicat duminică seara într-o conferinţă de presă guvernatorul regiunii Mecca, prinţul Khaled Al-Faisal.

Autorităţile au indicat că aproximativ 120.000 de poliţişti şi agenţi reprezentînd apărarea civilă, sănătatea şi diferite servicii auxiliare au fost mobilizaţi la primul loc sfînt al islamului.

Cei din urmă pelerini efectuau şi luni ritualul de lapidare a lui Satan în valea Mina, conform căruia credincioşii aruncă cu pietre în cei trei stîlpi simbolizîndu-l pe „îngerul întunecat”.

Anul trecut, aproximativ trei milioane de credincioşi au participat la marele pelerinaj la Mecca, unul din cei cinci piloni ai islamului pe care orice credincios musulman trebuie să-l efectueze măcar o dată în viaţă.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.