Pe uşa din dos

Radu VIDA

…dar cu pieptul umflat. Aşa intră Turcia în Europa. Fără arme, fără turban şi fără rahat. Doar cu mîndria naţională înfiptă pe steagul cu semilună. Şi cu un pic de noroc. Făcut cu mîna lor.

Liderii politici ai Evropei s-au dovedit din nou plămădiţi din mămăligă moale. Iar cei mai tari, oareşce est-evropeni, a fost chemaţi în şedinţă separată. De Germania! Şi înmuiaţi.
În încercarea de a stăvili afluxul de migranţi către Continent şi de a mai atenua din prostiile pe care le-a spus Angela Merkel, liderii ar face orice.

Şi s-au lăsat păcăliţi.
Turcia n-a trebuit să forţeze nota. Pe la ei trece puhoi de lume. Şi tot ei sînt cei care îngăduie sau nu exodul spre ţările bogate ale Vestului. Dintr-o dată, mai marii Evropei s-au dovedit a fi concilianţi, faţă de o ţară musulmană-musulmană, cu pohte de Viana şi Roma, Marsilia şi Malaga – de cînd e lumea!

S-au făcut o grămadă de concesii politice faţă de această ţară, s-a iniţiat reluarea negocierilor pentru intrarea în UE, s-a aprins lumina verde a semaforului pentru turcaleţi. Ba, într-o primă fază, Turcia va primi 3 miliarde de euro. Naiv, Donald Tusk a spus că aceşti bani nu sînt pentru Turcia, ci pentru refugiaţii de acolo. Noi ne facem că-l credem, cu toate că nu ştiu cum o să-şi bage nasul preşedintele PE în treburile interne ale şalvaragiilor. Iar Werner al nostru, Klaus şi Iohannis, n-a putut să refuze oferta nemţească şi susţine din toţi bojocii iniţiativa Germaniei. Oare de ce?

Pentru că, aşa, nu se rezolvă nimic.
Turcia s-a dat cocoş, doar pentru a ajunge, din nou, acolo de unde au fost alungaţi. I-a supărat pînă şi pe ruşi, i-a enervat şi pe greci, doar, doar… Iar americanii s-au găsit să-i sprijine din nou. Provocările globale ale crizei economice, precum şi provocările regionale, geopolitice, au fost minunat exploatate de supuşii sultanului Erdogan.

Nu vreau să adaug o nouă scenarită la buluceala migranţilor spre Evropa, dar, poate, cei mai interesaţi în această chestiune ar fi turcii. Ei sînt cam singurii nostalgici, după care flamura verde a califatului ar trebui să se extindă din nou; ei sînt cei care gestionează cei mai mulţi bani, pentru că, dintre toate ţările nenorocite de unde vin aceşti migranţi, nici una n-ar putea asigura mişcarea unei asemenea mulţimi; şi tot ei sînt cei care se zbat să ajungă, cum- necun, în UE. În acest tablou bucolic, cea mai stridentă culoare a pus-o primul ministru al Ungariei. Domnul Orbán, dîndu-se mai rotund decît însuşi partidul care-l susţine, a spus că vina pentru migraţie ar aparţine stîngii evropene. Tare, nu? Cred că cei mai paşnici musulmani s-au prăpădit de rîs, de atîta ignoranţă. Sau răutate.

În fine, lucrurile sînt aranjate. Dintr-o dată, Turcia devine aliatul numărul 1 în ceea ce priveşte stoparea migraţiei. Şi poate că aşa şi este. Pînă la un punct. Adică, pînă cînd năcăjiţii aceştia îşi vor găsi un rost în pustiurile Anatoliei, cînd statul le va da ceva, cît de cît, acolo, şi cînd va veni ora scadenţei. La vremea aceea, migranţii vor fi integraţi, în minunata societate turcească, jihadiştii turci şi de prin toate părţile vechilor califate se vor plimba în voie, iar vigilenţa evropenilor va fi demult adormită. Şi se va întîmpla ceea ce s-a întîmplat şi cu generaţiile de musulmani primiţi de-a lungul timpului în Evropa. Se for radicaliza. Cum spune un cunoscut specialist în cercetarea vieţii musulmane, Olivier Roy, „asistăm la islamizarea radicalismului şi nu la o radicalizare a islamului”. Îngeraş! Tot un drac! Pentru că jihadul nu doarme şi nu iartă. Jinduieşte.
Şi omoară.