PE O RAZĂ DE LUMINĂ

În foşnet de clepsidră, orologiul bate de optzeci de ori, cum niciodată n-a mai fost şi nici n-o să mai fie… Niciodată vîrsta nu-i fu mai frumoasă ca acum, în clipa aceasta de graţie. Un destin individual simptomatic l-a proiectat pe prietenul nostru de-o viaţă – FLORIN PIERSIC – în orizontul unor spaţii ideale şi acesta este şi motivul pentru care poate el, la km 80, să-şi asume clipa la modul dionisiac şi creaţia ca extaz, plîngînd sau bucurîndu-se (şi bucurîndu-ne) în luminile rampei, aşa cum doar marile, generoasele spirite sînt în stare. Nimic spectaculos, am putea spune, atunci cînd a trăi prin şi pentru artă înseamnă a fi veşnic tînăr, înseamnă a nu îmbătrîni, a nu conteni să iubeşti. Mai ales să iubeşti: teatrul, scena, oamenii şi toate conexiunile generate de hora fantastică a cuvintelor, alcătuind, laolaltă, însăşi viaţa. A iubi, dăruindu-te celui mai neiertător şi mai sincer judecător: publicul.

Pentru noi, clujenii, FLORIN PIERSIC înseamnă teatru, film şi mai înseamnă arta de a restitui tîlcul unor „beţii de cuvinte”, ce altfel ar fi putut părea de necuprins. În toate ipostazele, el potenţează tocmai acel aspect fugar al realităţii imediate, în care s-a jucat pe sine, printr-o foarte riguroasă citire în sine, într-o confesiune incitantă a unei conştiinţe, aşa cum a fost şi cum este. Nuanţate şi articulate în nota unui firesc imperturbabil, stări şi trăiri dintre cele mai diverse s-au văzut copleşite de charisma ACTORULUI – a acestui artist al rostirilor, al semnelor şi al simbolurilor, reînnoite mereu şi mereu, plin de surprize, savuros şi fermecător, trăind clipa, adunînd în juru-i puzderii de inimi şi torente de aplauze.

A-i înşira marile roluri în teatru sau realizările în film e floare la ureche, o poate face oricine sau, mă rog, orice ins dus, cît de cît, pe la şcoală, pe la teatru sau pe la cinema. Dar a-i explora adîncimile lirice şi dramatice, lumina centrală dinspre care răzbat raze încărcate de viaţă, este cu mult mai greu, dacă nu chiar imposibil. Căci în spatele unei creaţii el ascunde o întreagă lume, infinitul, nemărginirea, visul, lacrima. Sau surîsul discret, abia schiţat, condus într-un crescendo optimist pînă la explozia finală. PIERSIC convinge pe marea scenă a lumii, unde o mască rîde şi alta plînge, pentru că ştie să fie omul interior şi omul univers. Şi, poate, noi toţi la un loc.

În seara în care luminile rampei vor fi mai strălucitoare ca oricînd – 27 ianuarie 2016, Opera Naţională Română Cluj-Napoca – FLORIN PIERSIC este PREMIANTUL nostru!

Şi cum, la adresa unui premiant, sînt chemaţi să scrie doar premianţii, exerciţiul de emoţie, fervoare şi admiraţie se cere transmis printr-un mesaj plurivalent. Este ceea ce facem şi noi, astăzi, în cuprinsul acestei declaraţii de iubire.

Michaela BOCU

m.bocu@ziarulfaclia.ro