PAVELDANIŞTII LA DATORIE

20160609_131957-1 O coincidenţă plăcută s-a petrecut joi, 9 iunie 2016, de ziua Înălţării Domnului, în comuna Tritenii de Jos, unde s-a desfăşurat o nouă şi fructuoasă întîlnire a paveldaniştilor. Au participat cei mai mulţi membri ai comitetului director al Asociaţiei Culturale „Pavel Dan”, ale cărei baze au fost puse la 14 decembrie 2013. Precizez că dintre cei 11 fondatori există 1 preşedinte, 3 vicepreşedinţi, 1 secretar, 1 contabil şi 5 membri, preşedinte de onoare fiind scriitorul Constantin Cubleşan.

Întîlnirea a fost deschisă de scriitorul Aurel Podaru, preşedintele Asociaţiei, reamintind participanţilor scopul înfiinţării acesteia: cunoaşterea şi promovarea operei lui Pavel Dan şi a c20160609_131518-1(1)ulturii tradiţionale locale, în primul rînd prin întîlniri periodice, sub genericul Întîlnirile de la Triteni. Mai întîi a fost oficializată Asociaţia Culturală „Pavel Dan” în Registrul Fundaţiilor şi Asociaţiilor Culturale, prin dobîndirea personalităţii juridice – în luna iulie 2014. De asemenea, artistul plastic Petru Tegla a edificat un monument înnobilat cu simbol, dedicat lui Pavel Dan, iar în cadrul Centrului de documentare şi informare al şcolii din comună a fost organizat punctul de documentare „Pavel Dan”. Alte activităţi: prima ediţie a Colocviilor Pavel Dan – octombrie 2014 -, la care au fost invitaţi scriitori şi profesori din Cluj-Napoca, Beclean, Turda, dar şi acordarea de diplome şi ecusoane „Pavel Dan” elevilor cu rezultate bune la limba şi literatura română şi celor care s-au implicat în promovarea operei lui Pavel Dan şi a culturii tradiţionale locale. O promisiune importantă, realizată în luna septembrie 2015, constă în tipărirea primului număr al publicaţiei Paveldaniştii, editată de Asociaţia Culturală „Pavel Dan”, format A4, 16 pagini. Redactor responsabil – Aurel Podaru, secretar de redacţie – Mircea Ioan Casimcea, redactori fiind ceilalţi membri fondatori ai Asociaţiei, care sînt şi membri ai comitetului director. În luna aprilie 2016 apare nr. 2-3 al acestei reviste, cu un consiliu consultativ format din 14 persoane: cadre didactice universitare şi editori din Sibiu, Blaj, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Baia Mare şi din judeţul Bistriţa-Năsăud, unii dintre aceştia fiind şi colaboratori ai revistei noastre: Ion Vlad, Ion Buzaşi, Gabriela Chiciudean, Maria Daniela Pănăzan, Andrei Moldovan, Vasile Vidican ş.a.

Principalul motiv pentru care paveldaniştii s-au întîlnit săptămîna trecută la Tritenii de Jos l-a constituit finalizarea unui moment important din activitatea Asociaţiei Culturale: acordarea premiului „Pavel Dan” celui mai bun elev la limba şi literatura română din clasa a VIII-a, de la ambele şcoli gimnaziale de pe raza comunei Tritenii de Jos, cu condiţia ca aceştia să fi citit cîteva dintre povestirile importante ale prozatorului omagiat. Laureaţii primei ediţii a premiului menţionat sînt: Denisa Timariu, de la şcoala Gimnazială „Pavel Dan” din centrul de comună Tritenii de Jos (profesoară Horaţia Gelmereanu) şi Bianca Gianina şagău, de la şcoala Gimnazială din satul Pădureni (profesor Dan Istrate). Ei au fost răsplătiţi, fiecare, cu o diplomă şi 100 de lei. După succinte dialoguri cu elevele premiate, acestea au citit cîte o lucrare originală, cu referire la opera lui Pavel Dan, texte care vor fi tipărite în nr. 4 al publicaţiei Paveldaniştii.

După felicitările de rigoare, adresate concurentelor, dar şi profesorilor implicaţi, scriitorul Aurel Podaru a vorbit succint despre scrierile lui Pavel Dan traduse în 8 limbi şi tipărite în 12 ediţii: limba turcă, aşadar întîia traducere (1942), limba franceză (1945), limba portugheză (1946), limba maghiară (1959, 1969), limba rusă (1969, 1988), limba germană (1963, 1970, 1973), limba engleză (2002), limba spaniolă (2007). A reamintit auditoriului că anul 2017 va fi un an aniversar şi, totodată, comemorativ: 110 ani de la naşterea şi 80 de ani de la trecerea lui Pavel Dan în eternitate. În final, preşedintele Aurel Podaru a anun?at că Asociaţia noastră a cooptat cîţiva noi membri: Mirela Canonenco, profesoară, şi eleva Denisa Botaş de la şcoala Gimnazială „Pavel Dan” din comuna Tritenii de Jos, precum şi elevii: Raluca Ciocan, Claudiu Coroian şi Ionuţ Cucerzan de la Colegiul Tehnic „Victor Ungureanu” din Cîmpia Turzii, prezenţi la întîlnirea de la Triteni, împreună cu profesoara lor, dr. Maria Rodean, membră a redacţiei Paveldaniştii.

Încă o noutate! Asociaţia Culturală „Pavel Dan” are site propriu, realizat de profesoara Anca Kis, membră a comitetului director. Aşadar Asociaţia poate fi accesată la adresa: asociatiapaveldan.wordpress.com/acasa.

Mircea Ioan CASIMCEA

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.