Patru decese și peste 40 de noi infectări cu coronavirus, la Cluj

În ultimele 24 de ore, doar 44 persoane au fost confirmate cu Covid-19, la Cluj, în urma efectuării a 1.634 de teste, din care 759 diagnostic grupe de risc, 489 teste efectuate la cerere și 386 teste rapide. De la ultima raportare a autorităților, s-au mai înregistrat patru decese.

La ATI, în prezent, sunt internate 73 de persoane. Până acum, s-au vindecat și au fost externate 2.316 de persoane, din care 1.763 din județul Cluj, dar au decedat 982.

În momentul de față, sunt internați 738 de pacienți, din care 672 din județul Cluj.

La nivel național, un număr de 681 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, fiind efectuate peste 32.100 de teste, a informat, marţi, Grupul de Comunicare Strategică.

Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, precizează sursa citată.

Până marţi, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.072.972 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 1.027.412 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

La nivel naţional, până la această dată, au fost prelucrate 7.671.661 de teste RT-PCR şi 1.050.078 de teste rapide antigenice.

În ultimele 24 de ore, au fost efectuate 20.634 de teste RT-PCR (11.119 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 9.515 la cerere) şi 11.517 teste rapide antigenice.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 235 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

A.M.C.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut