Patrimoniul UBB, redescoperit de clujeni. Ce ateliere, expoziții și tururi ghidate au loc

Muzeele, galeriile de artă și arhiva istorică a Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca își deschid porțile publicului interesat timp de o săptămână, începând de luni, 8 iunie 2026, Direcția Patrimoniu Cultural Universitar a universității organizând cea de-a III-a ediție a Săptămânii Patrimoniului Cultural UBB.

Astfel, evenimentele create vor aduce patrimoniul cultural al UBB mai aproape de clujeni, anunță organizatorii: „Pe parcursul celor șapte zile, publicul este invitat să participe la tururi ghidate, expoziții, ateliere și o varietate de evenimente dedicate valorificării și reinterpretării moștenirii culturale a UBB.  Așa cum s-a întâmplat și la edițiile anterioare, în data de 10 iunie, când celebrăm Ziua Patrimoniului Cultural Universitar oferim acces gratuit în spațiile expoziționale și în muzee pentru toți vizitatorii, reflectând angajamentul UBB față de educație, memorie și deschidere către comunitate”.

Cercetătorii Direcției Patrimoniu Cultural Universitar lansează în data de  9 iunie 2026, între orele 12:00-13:00, la Galeria „Academica” a Bibliotecii Academiei Române Filiala Cluj-Napoca  volumul „Din memorialistica românilor ardeleni în secolul al XIX-lea. Petru Mureșanu Șireganul și „Cărarea vieții”, ediție îngrijită de Cecilia Cârja și Ion Cârja, apărut la Editura Mega din Cluj-Napoca, în 2025.   

Clujul nevăzut

Un alt eveniment, organizat de această dată de Arhiva Istorică a Universității Babeș-Bolyai, în data de 11 iunie, între orele 10:00-12:00, la UBB Art Hall (Calea Moților nr. 11, sala 300) , este workshop-ul: „Istorie recuperată: reîntregirea digitală a fondului arhivistic al UBB”. În cadrul manifestării se vor prezenta documente reprezentative, etapele procesului de digitizare și colaborarea dintre UBB, Serviciul Județean Cluj al Arhivelor Naționale și Centrul General de Arhivare Târgu Mureș, în scopul conservării, accesibilizării și valorificării patrimoniului documentar universitar. 

Muzeul Alexandru Duma își așteaptă publicul cu în data de 8 iunie, între orele 13:00-18:00; și în perioada 9-12 iunie, între orele 10:00-15:00  la evenimentul „Clujul nevăzut: Fantomele războiului trecut” , o activitate de descoperire a unor locuri simbolice din centrul orașului, pe lângă care trecem zi de zi, cu scopul de a conștientiza semnificația lor în raport cu evenimentele din preajma Primului Război Mondial. Activitatea este recomandată pentru grupuri, însă se poate desfășura și individual. Punctul de pornire și întoarcere este sediul muzeului.

Cum percepem AI?

Un al doilea eveniment la  Muzeul Alexandru Duma va fi prelegerea „What Is It Like to Be an AI? – Selfhood, Consciousness, and Knowledge”,  susținută de Alina Rogojan, studentă în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, specializarea Cognitive Science, anul II, în data de 8 iunie, între orele 17:00-18:00. Aceasta se referă la  Inteligența Artificială, o prezență inevitabilă în viața cotidiană, care ridică probleme filozofice și etice. Se vor explora câteva dintre acestea într-o conversație despre ce înseamnă conceptul de sine, experiența subiectivă și cunoașterea și cum arată ele în dialogul dintre oameni și IA, anunță organizatorii. Tot Muzeul Alexandru Duma, în perioada  9-12 iunie, între orele 11:30-13:00, va da posibilitatea publicului să participe la atelierele : „History Games 2.0” și să discute pe teme istorice pornind de jocurile de societate:  Veteranii & Așii cerului; Coroana de oțel & Așii cerului; Trench Club & Așii cerului și Paths of Glory & Așii cerului  

  La rândul său, Muzeul de Istorie a UBB va realiza în perioada 9-10 iunie, între orele 10:00-13:00, tururi ghidate (2 tururi/zi) în clădirea Colegiului Academic „Florian Ștefănescu-Goangă” a UBB, pentru clasele de elevi de la Colegiul Național „Emil Racoviță” Cluj-Napoca. Scopul activității este de a crea o relație directă între publicul tânăr și patrimoniul UBB, care să fie perceput nu doar ca un simplu ansamblu arhitectural, ci și ca spațiu educativ, integrat în comunitate. 

Muzeul Holocaustului din Nordul Transilvaniei în data de 9 iunie, între orele 11:00-12:00, va desfășura conferința: „Istoria evreilor clujeni până la Holocaust”. Acțiunea se adresează îndeosebi elevilor de la Liceul Special pentru Deficienți de Vedere , iar invitatul ing. Andrei Zador  va susține o conferință pe tema originii, evoluției și exterminării populației evreiești locale. Un al doilea eveniment găzduit de același muzeu este expoziție temporară: „Holocaustul – manifestări în artă, literatură și film”, cu desene realizate de elevi. Vernisajul va avea loc în data de 10 iunie, între orele 13:00-14:00.

Descoperirea lumii

Muzeul Memorial David Prodan (str. Acad. David Prodan nr. 1, ap. 7, Cluj-Napoca) va organiza în data de 11 iunie, ora 14:00 prelegerea: „Horea, Cloșca și Crișan în tradiția orală românească”, avându-l ca invitat pe prof. univ. dr. Ion Taloș. Din evenimentele pregătite de Muzeul de Paleontologie și Stratigrafie amintim activitatea: „Microscopul: o fereastră spre lumea nevăzută ”, din  9 iunie, orele 10:00-16:00, și atelierul pentru copii: „Recunoaște fosila!”, din 11 iunie, orele 10:00-16:00.

Muzeul de Mineralogie va iniția în data de 10 iunie, orele 17:00 (în limba română), 18:00 (în limba maghiară); în data de 13 iunie, 14:00 (în limba maghiară), în data de 14 iunie, 14:00 (în limba română), tururile ghidate: „Poveștile pietrelor din Muzeul de Mineralogie UBB ”, și atelier pentru copii: Culori pe pietre , în data de 13 iunie, între 12:00-15:00.

La Muzeul Zoologic vor avea loc în 9 iunie, între orele 14:00-15:00, atelierul de entomologie: Micii giganți ai naturii – explorări în lumea insectelor, în perioada 9 și 11 iunie, orele 11:00-12:00, tururile ghidate: „Curiozități din expoziția permanentă a Muzeului Zoologic ”, și în data de 11 iunie, între 14:00-15:00, atelierul de ornitologie: „Descoperă lumea păsărilor”.

Vivariul  în perioada 9 și 11 iunie, între orele 10:00-16:00, va sărbători „Zilele porților deschise”. Totodată, la Lapidarium UBB, în data de 12 iunie, ora 14:00  va avea loc expoziția temporară: „Ecouri ale antichității clasice: mitologii reinterpretate”, realizată în colaborare cu elevii Colegiului Național „Emil Racoviță”. Programul complet al evenimentelor este disponibil accesând linkul:  https://patrimoniu.ubbcluj.ro/saptamana-patrimoniului-cultural-ubb-editia-a-iii-a-8-14-iunie-2026/ .

T.S.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.