PĂŞEŞTE CU SFIALĂ ÎN ŞCOALA SANCTUAR

 Profesiunea de dascăl are cel mai mare impact asupra creşterii şi dezvoltării fiinţelor omeneşti. Mlădiţele se metamorfozează clipă de clipă, au nevoie de cunoaştere profundă, de înţelegere, uneori chiar de sacrificiu personal al adultului sub a cărui baghetă magică se află acestea în anii de şcoală. M-am aflat la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă”, într-o zi de „toamnă nebun de frumoasă la Cluj”, cum sugestiv o numeşte poetul clujean Horia Bădescu. Sala Festivă a Colegiului i-a cuprins cu căldură pe elevii din clasa pregătitoare şi pe cei din clasele I-V, pregătiţi să îşi arate dorinţa de cunoaştere a cărţilor scrise pe suport de hîrtie, dar şi pe cei care colaborează la apariţia lor: editorul şi scriitorul. În centrul atenţiei a fost răsfăţatul motănel ploieştean Sulfinică, dar şi eroul de necontestat, Toni, purceluşul roz de pluş, îndrăgit chiar de la prima vedere. O mică zînă din clasa pregătitoare ne-a încîntat recitînd cu emoţie poezia, semn că sensibilitatea micilor mei cititori mă obligă să mai compun încă versuri pentru copii. Le-am citit poezii, le-am interpretat un fragment din Rapsodia Română compusă de George Enescu şi Imnul Europei, m-am destăinuit lor, dragilor mei cititori şi nepreţuiţilor dascăli, fiindcă fără ei, noi, creatorii de stihuri şi povestiri, nu am exista. Copiii sînt dornici să ne cunoască, să ştie cum, într-o lume bulversată, mai sînt semeni care se apleacă cu sfinţenie asupra sufletului lor curat, asupra plantelor, animalelor, fiinţe lăsate de bunul Dumnezeu pentru noi, cei care avem menirea să le protejăm existenţa firească pe pămînt. Să fii racoviţist e o mîndrie. Rezultatele la carte îi îndreptăţesc pe elevi să dorească să ştie de la un scriitor ca mine, dacă m-am adaptat vremurilor şi aştern mai întîi pe hîrtie scrierile sau le redactez pe computer, aşa cum am fost întrebată de un copil isteţ din clasa întîi. Anii de şcoală trec mai rapid decît îşi pot elevii imagina. Peste ani, adulţi fiind, fiecare cu profesia lui, vor veni la Colegiu să îşi revadă dascălii şi clasa în care au învăţat. Dilemele pe care le au azi, se vor fi stins între timp. Ca în poemul „Dileme”, pe care li l-am dedicat: Păşeşte cu sfială în şcoala-sanctuar/Cu dese palpitaţii înscrise-ntr-un orar,/Popas în locu-n care deprins-ai ABC,/Miracole răspunsuri la întrebări ,,de ce?”…

Gabriela Genţiana Groza