Partitura chinezească

RADU VIDA

radu vida  Economia care dă tonul concertelor acestei lumi – China – are performanţe greu de egalat în ceea ce priveşte competitivitatea, eficienţa  şi productivitatea. Şi, neîndoielnic, concentrarea pe o tot mai bună armonizare a vieţii şi muncii din această parte a Planetei, face ca încrederea în acest tip de societate să capete tot mai multă consistenţă. E drept, creşte şi invidia cu care este întîmpinată această nemaipomenită „ieşire din contingent”. Dincolo de ideologii, partid unic şi controverse în respectarea drepturilor omului, China se prezintă ca o mare putere, capabilă să concureze cu ţări care, pînă nu demult, nu-şi făceau probleme în ceea ce priveşte locul lor în clasamentele mondiale.

Recent încheiata Plenară şi al 18-lea Comitet Naţional al PC China vin să sublinieze amplificarea măsurilor pentru modernizarea societăţii şi capacităţii de guvernare a statului. Urmează o perioadă de aprofundare a tuturor reformelor economice, sociale, administrative, culturale şi politice, în aşa fel încît armonia socială să prindă tot mai mult contur, iar nivelul de trai să-şi sporească valenţele. Dincolo de toate aceste deziderate, China doreşte linişte pentru dezvoltare planetară şi înţelegere, pentru găsirea căilor de prosperitate reciprocă în relaţiile internaţionale.

Sigur, unii dintre dumneavoastră veţi zice că asta-i treaba lor. Viaţa lor. Viitorul lor.  Şi nu vă voi contrazice, doar în măsura în care lumea globalizată în care ne-am trezit nu ne afectează mărunta noastră existenţă. Şi, pentru că, evident, ne-o afectează, permiteţi-mi să atrag atenţia asupra a două aspecte, absolut nocive, în ceea ce priveşte abordarea noastră  faţă de politica chineză.

Iată, bunăoară, la Beijing s-a anunţat reuniunea liderilor chinezi şi europeni. Ce înţelegeţi prin asta? Că toţi conducătorii – din spaţiul european se duc în capitala chineză pentru convorbiri economice, sociale, culturale… Fals! Principalele agenţii de ştiri precizează că este vorba despre întîlniri între Xi Jinping – Herbert von Rompuy – Jose Manuel Barroso. (?!?) Reprezentanţii europeni se vor întîlni şi cu primul ministrul chinez, Li Keqing. Sînt 10 ani de la stabilirea relaţiilor… bilaterale de parteneriat strategic şi, spun părţile, e bine să se discute planul de cooperare pentru următoarea decadă. Corect. Numai că mai marii Comisiei Europene şi Consiliului European nu ne reprezintă şi pe noi! Ba, în unele acţiuni, par să fie total împotriva noastră. Şi să-şi vadă doar de interesele din spaţiul euro.

Guvernul României a făcut numeroase încercări de apropiere de această mare putere mondială. Şi, după declaraţiile oficiale, a şi reuşit. Numai că forţelor ostile din această lume – ostile nouă, bineînţeles – trebuie musai să li se alăture şi binecunoscutele „cozi de topor” autohtone, cîrcotaşi care lucrează pentru interesele altora. Şi ale lor personal. Încă nu s-au bătu în cuie contractele pentru realizarea unor autostrăzi, următoarele grupuri de la centrala electro-nucleară Cernavodă sau barajul hidroelectric de la Tarniţa-Lăpuşteşti şi au şi apărut opozanţii proiectelor. „Specialişti” care strîmbă din nas şi nu sînt convinşi de eficienţa lucrărilor de anvergură. Care, e drept, ar duce România cu un pas înainte, în concertul naţiunilor. Cum ar fi ca toate pagubele stîrnite de acel „Nu!” hotărît (bogăţii ale solului şi subsolului, locuri de muncă, infrastructură ş.a.) să fie plătite de organizatorii şi demonstranţii care se opun progresului.

Vrem bunăstare, dezvoltare, competitivitate economică. Dar nu vrem să ne punem în valoare bogăţiile subsolului, nu vrem să profităm de avantajele oferite de apele curgătoare şi nici de gazele şi petrolul subterane. Ba, mai mult, nici de avantajele oferite de un popor – pragmatic, e drept – dar prieten.
Printre puţinii, zic eu.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.