Parteneriat strategic UBB – Microsoft România

Universitatea Babeș-Bolyai și compania Microsoft România au încheiat miercuri, 8 martie, un parteneriat strategic care are ca scop colaborarea în domeniul tehnologiei, îmbunătățirea experienței de învățare a studenților și dezvoltarea de proiecte care încurajează cercetarea și inovarea.

Semnat la sediul UBB de prof. univ. dr. Daniel David, rectorul UBB, și Bogdan Putinică, General Manager Microsoft România, parteneriatul reprezintă „cadrul general de colaborare pentru perioada viitoare în zone strategice, precum implementarea strategiei de digitalizare, inteligență artificială (AI), «quantum computing», organizarea și dezvoltarea incubatoarelor de afaceri, precum și crearea unor structuri de tip «smart campus». De asemeni, Microsoft va sprijini UBB în scopul îmbunătățirii procesului de învățare și predare prin intermediul tehnologiei, cu ajutorul Education Transformation Framework (ETF), o abordare holistică asupra transformării sistemului de învățământ, care implică angajamentul și colaborarea factorilor de decizie din domeniul educației cu profesioniștii și formatorii din cadrul instituțiilor de învățământ.

„Creșterea calității și a relevanței educației studenților, facilitarea tranziției studenților și a absolvenților pe piața muncii, sprijinirea acțiunilor în vederea implementării unor concepte și proiecte specifice cercetării-dezvoltării-inovării, transferului tehnologic, responsabilității sociale și dezvoltării capitalului uman, precum și susținerea unor demersuri în legătură cu atragerea de surse de finanțare sunt obiective comune stabilite în urma semnării acestui memorandum” – informează UBB.

Conform aceleiași surse, parteneriatul vizează și organizarea unor cursuri pentru studenții și profesorii UBB în domenii de bază legate de direcțiile strategice de cloud, inteligență artificială (AI), Big Data, Power Platform, securitate cibernetică, precum și sprijinirea studenților în obținerea certificărilor Microsoft globale tip „Fundamentals” pentru aceste domenii. De asemeni, colaborarea dintre UBB și Microsoft România își propune susținerea în continuare a strategiei de transformare digitală asumată – „ca direcție strategică a Universității și accelerată, în ultimii ani, de necesitatea derulării activităților didactice, de cercetare și administrative în mediul online”. Procesul de digitalizare va fi susținut și intensificat prin proiecte specifice legate de: Quantum Computing, „AI&Big Data”, incubatoare de afaceri, „Smart Campus”, High-Performance Computing (HPC).

„Microsoft este deja un partener al Institutului UBB de Inteligență Artificială, Robotică și Realitate Virtuală și este implicat în strategia națională de «quantum communication» condusă de UBB, dar prin acest angajament, parteneriatul UBB-Microsoft devine strategic și mult mai complex”, afirmă rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

„Suntem încântați că, prin proiectele și parteneriatele noastre în sfera educației, contribuim la crearea unui ecosistem care sprijină transformarea sistemului de învățământ din România (…). Memorandumul pe care l-am semnat astăzi reprezintă o continuare a unei colaborări de succes pe care o avem cu UBB. Microsoft a fost alături de Universitatea Babeș-Bolyai în ultimii ani, pentru a asigura tranziția la noile metode de predare și de învățare, iar acest proces de transformare digitală trebuie să continue. Inteligența artificială, Big Data, quantum computing sunt componente vitale în procesele de digitalizare. Prin noul parteneriat, vom răspunde acestor nevoi și vom contribui alături de conducerea UBB la implementarea tehnologiilor avansate de învățare, dar și la dezvoltarea de programe și strategii care încurajează cercetarea și inovarea” – afirmă, conform unui comunicat al UBB, managerul general al Microsoft, Bogdan Putinică.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut