Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție: Precizare cu privire la investigațiile arheologice de la Târgu Ocna

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție consideră „inacceptabilă asocierea sa cu entități care nu acordă atenție OUG nr. 31/2002 privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, fiind de natură a aduce prejudicii privind percepția opiniei publice asupra aplicării prevederilor legale indicate”.

Precizarea Parchetului se pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție vine în urma publicării articolului nostru „O nouă campanie arheologică pentru recuperarea rămășițelor pământești ale deținuților politici morți în Penitenciarul Târgu Ocna”, în care era amintit că „la Târgu Ocna a fost închis și a murit și Valeriu Gafencu, una dintre cele mai reprezentative figuri din detenția comunistă, supranumit Sfântul Închisorilor”.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție precizează, într-un document transmis redacției noastre, că „persoana menționată în articol a fost condamnată pentru activități legionare”, mențiunile din articol nu îi aparțin și nu au legătură cu activitatea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și cu dosarul în care se efectuează cercetările”.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut