PĂPUŞI pentru mici şi mari

Pentru a cincea oară, consecutiv, Teatrul de Păpuşi PUCK şi Muzeul de Artă din Cluj-Napoca ne invită la vernisajul expoziţiei MUZEUL PĂPUŞILOR, care va avea loc vineri, 29 iunie a.c., la ora 12. Motiv de bucurie pentru cei mici, dar şi pentru cei mari care-i însoţesc – părinţi sau bunici – expoziţia cuprinde păpuşi, decoruri şi afişe din repertoriul actual şi din arhiva Teatrului PUCK, cu spectacole ale celor două secţii ale teatrului. Sînt expuse elemente din premierele stagiunii 2011-2012, între care: Janos cel puternic, Secretul magic, Călătorie în jurul lumii, Aladin şi din spectacolul de mare succes Cartea cu Apolodor. Pînă în 3 august 2012, îndrăgitele personaje-păpuşi se mută în muzeu, spre a fi văzute de cît mai mulţi copii şi a realiza un dialog vizual mult mai apropiat cu aceştia. În această vară a vacanţelor active, Muzeul de Artă Cluj-Napoca trebuie să devină un punct de reper pentru toţi copiii din municipiu şi, negreşit, pentru toţi copiii aflaţi în trecere prin Cluj-Napoca!
M. B.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.