Păpuşarii clujeni aduc bucurii copiilor din Gherla

 Mai e puţin până la Moş Nicolae, dar copiii gherleni deja simt atmosfera sărbătorii. Marţi, preşcolarii din grădiniţele oraşului au avut ocazia să asiste la reprezentaţia păpuşarilor clujeni cu piesa „Fabuloasa aventură a lui Pim”, producţie a Magic Puppet. Actorii au susţinut trei spectacole pe scena Casei Municipale de Cultură, unde au avut parte de o primire caldă, prietenească din partea asistenţei. Nu putem decât să-i felicităm pe cei doi interpreţi – Florin Suciu Buh şi Silviu Ruşti – care au adus zâmbete şi bucurie pe feţele micilor spectatori. Scenografia spectacolului a aparţinut lui Florin Suciu Buh. Copiii gherleni simt nevoia acestui gen de spectacole, iar sălile sunt mereu pline.

Lunar, în municipiul Gherla, prezintă spectacole şi cele două secţii (română şi maghiară) ale Teatrului de păpuşi „Puck” din Cluj-Napoca, actorii instituţiei organizând adevărate stagiuni în oraşul în care, în anii 80, activa şi o formaţie de teatru de păpuşi alcătuită din educatoarele grădiniţelor din localitate. În privinţa revigorării acestei tradiţii s-au făcut primii paşi la Grădiniţa cu program prelungit „Casa piticilor” de pe strada Parcului, unde educatoarea Delia Socaciu a înfiinţat, recent, şi un cor al preşcolarilor format din 40 de membri. O premieră în viaţa muzicală a urbei, unde până acum doar la nivel gimnazial sau liceal au existat astfel de iniţiative artistice.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.