Pandemia a introdus noi beneficii în oferta de muncă a angajatorilor

Tichetele de masă, primele de sărbători și posibilitatea de a lucra ”de acasă” sunt principalele beneficii oferite de angajatori.

Un studiu efectuat de o platformă de recrutare online arată că tichetele de masă, bonusul de performanţă, abonamentul la servicii medicale, primele de sărbători şi trainingurile de specializare reprezintă beneficiile care au rămas constante în oferta companiilor, în special a celor din Vânzări, Tehnic, Inginerie, Contabilitate şi IT.

Însă pandemia a impus pe piața muncii noi tipuri de beneficii extra-salariale, astfel că, în prezent, tot mai multe companii din România s-au reorientat şi oferă în anunţul de angajare posibilitatea de a lucra „remote”. Astfel, inginerii de suport tehnic, analiştii, contabilii şi programatorii pot beneficia și de un program de lucru flexibil, dar şi de posibilitatea de a lucra de acasă”. De asemenea, a apărut bugetul de compensare pentru telemuncă, sprijin în reconversii profesionale interne, zile libere în plus şi acces la servicii terapeutice.

Pe de altă parte, ca urmare a restricțiilor sanitare impuse de pandemie, a scăzut numărul companiilor care mai oferă abonamente la săli de sport sau fitness, organizarea de petreceri, teambuilding-uri şi decontarea transportului.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut