PĂDUREA DE CENUŞĂ a lui Ioan SBÂRCIU

afis expozitie I. Sbarciu Muzeul de Artă Cluj-Napoca invită publicul joi, 14 noiembrie a.c., ora 18, la vernisajul expoziţiei de pictură „Pădurea de cenuşă” a artistului şi profesorului Ioan SBÂRCIU. Organizată în cadrul programului „Artişti de marcă ai Clujului”, avînd caracteristicile unui adevărat eveniment prin amploare şi elementele de noutate pe care le propune, expoziţia va fi deschisă pînă în 15 decembrie 2013.

Ioan SBÂRCIU este unul din cei mai influenţi artişti şi pedagogi din spaţiul artistic contemporan românesc. Direcţia pe care a imprimat-o învăţămîntului superior artistic clujean în perioada în care a deţinut funcţia de rector al Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca a condus la conturarea unui fenomen artistic fără precedent în pictura din România. Cunoscut atît în publicistica românească cît şi în cea internaţională sub genericul „Şcoala de la Cluj”, acest adevărat curent artistic este caracterizat de revalorizarea reprezentării figurative şi de utilizarea unei palete a tonurilor rupte, numite generic griuri. Rezultatul acestei orientări a fost afirmarea în spaţiul internaţional, în galerii de artă şi muzee de prestigiu, a unui grup de tineri artişti clujeni a căror creaţie este considerată de presa internaţională emblematică pentru arta secolului XXI şi care au atins cote valorice de vîrf pentru arta din România.

În planul propriei creaţii artistice, ale cărei caracteristici au fost decisive în conturarea „Şcolii de la Cluj”, Ioan SBÂRCIU a trecut de la o paletă a tonurilor saturate, derivate din culorile de bază, caracteristică a mediului picturii clujene pînă nu demult, la o paletă a tonurilor rupte, a griurilor colorate care susţineau o reprezentare figurativă evazivă, ancorată într-o realitate imediată, cu rezonanţe socio-politice.

Actuala expoziţie de la Muzeul de Artă Cluj-Napoca prezintă peste 50 de lucrări de dată recentă, de mari dimensiuni, paletei cunoscute de griuri adăugîndu-i-se elemente cromatice de forţă, compoziţia tabloului devenind spectaculos de elaborată. Este un discurs artistic de mare subtilitate plastică, care aduce o surprinzătoare prospeţime unei teme anterioare, „Pădurea de cenuşă”, sub aspectul punerii în dialog a registrului griurilor cu cel al culorilor saturate, al informalului cu citatul figurativ, adresîndu-se în special publicului cu o înaltă cultură artistico-plastică, dar care oferă, la nivelul unor rezonanţe care se stabilesc la nivelul percepţiei intuitive, motive de delectare şi reflecţie şi marelui public – notează organizatorii.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.