Pădurar clujean arestat pentru abuz în serviciu

Un pădurar din cadrul Ocolului Silvic Gherla a fost arestat pentru abuz în serviciu după ce a emis în fals, în schimbul unor sume de bani, acte de însoțire a materialului lemnos.

„La data de 15 septembrie a.c., în urma probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj – Serviciul de Ordine Publică, Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej a dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, de 53 de ani, având calitatea de pădurar în cadrul Ocolului Silvic Gherla, bănuit de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, faptă prevăzută și pedepsită de art. 297 alin.(1) din Codul penal raportat la art. 13^2 din Legea 78/2000”, a anunțat IPJ Cluj.

Polițiștii au stabilit că în perioada 19 iulie a.c. – 14 septembrie a.c., Claudiu Coroian, pădurar la Panticeu a emis în fals un aviz de însoțire a materialului lemnos, încasând suma de 4.400 de lei. Ulterior, pădurarul ar fi contactat, în mod repetat, trei persoane, martori în cauză, cu intenția de a-i influența ca în situația în care vor fi audiați, să declare aspecte nereale cu scopul de a-l favoriza.

În aceeași dată, 15 septembrie a.c., bărbatul a fost prezentat magistraților Judecătoriei Dej, care au emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

„Dispune arestarea preventivă a inculpatului, C C – T, domiciliat în jud. Cluj, fără antecedente penale, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, faptă prev. ?i ped. de art. 297 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 15.09.2023, până la data de 14.10.2023, inclusiv. Respinge ca neîntemeiată cererea de luare a unei măsuri preventive mai uşoare. Emite mandatul de arestare preventivă cu privire la inculpatul C C – T.”, se arată în încheierea Judecătoriei Dej.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut