Pacea pe fundalul războiului

RADU VIDA

Au trecut 75de ani.

Marea vîlvăiaie! Cînd Germania fascistă ataca Uniunea Sovietică nimeni nu ştia ce avea să urmeze. Bilanţul n-a fost niciodată exact, dar au murit zeci de milioane de oameni din toate taberele beligerante, pagubele materiale se ridică la sume fabuloase, iar urmele conflagraţiei nu s-au şters nici astăzi. Nici urmele materiale, nici cele care au rănit, poate cel mai adînc, sufletele oamenilor.

Semenii, oriunde s-ar afla ei, doresc să trăiască în linişte şi, de la iluminişti încoace, războiul este privit într-o lumină nefavorabilă. Pentru simplul motiv că el, războiul constituie o piedică majoră în calea progresului.

Vremurile de pace, din păcate, sînt marcate de o continuă ameninţare cu reluarea ostilităţilor. În aceste condiţii, poate părea cel puţin bizar faptul că toată lumea vorbeşte de pace, dar, în realitate, se pregăteşte de război. Mai pe faţă, mai pe ascuns, din frenezie sau prostie, sub pretextul afronturilor sau sub imperiul fricii, politicienii şi lobby-urile cercurilor militare sînt mereu gata să ameninţe cu folosirea forţei pentru rezolvarea litigiilor. Restul e doar polemologie. Există, desigur, curente pacifiste, de sorginte liberală, care se pronunţă împotriva oricărei recurgeri la violenţă, îndeosebi la război, indiferent de caracterul şi de scopurile sale. Aceste curente, de obicei civile,  joacă un rol important în realizarea climatului de destindere dintre popoare. Dar nu pot lua decizii!

Şi, din această cauză…

Ameninţarea cu violenţa armată devine permanentă. Şi, cu toate că încercările la cel mai înalt nivel s-au succedat în istorie, nimeni n-a reuşit să garanteze o formulă de guvernare unică, care să consolideze pacea.

De ce?

O întrebare care nu permite un răspuns superficial. Iar analiza trebuie să fie obiectivă. Pentru că, altfel, simpla arătare cu degetul înspre rădăcinile răului pot atinge sensibilităţi şi pot genera neînţelegeri.

Au trecut, iată, 75de ani de la declanşarea poate a celui mai sîngeros conflict mondial şi ministrul de externe al Germaniei, Frank-Walter Schteinmeier, spune într-un editorial că „pacea în Europa nu poate fi considerată ca fiind  garantată nici astăzi”. Şi, undeva mai departe: „… modificarea ilegală, unilaterală a frontierelor şi lipsa de respect pentru integritatea teritorială a ţărilor vecine ne duc în vremuri pe care credeam că le-am depăşit”.

Germania (hitleristă) şi URSS (stalinistă) sînt actorii principali care au produs atîta suferinţă prin declanşarea celei de a doua conflagraţii mondiale. Măcar că, în ultimele două decenii, Germania a făcut tot posibilul pentru a promova pacea în Europa. Armatele NATO au înconjurat cu o centură de foc Rusia, iar aceasta din urmă a făcut mişcarea greşită cu anexarea unei părţi din Crimeea/Ucraina.

Iar pacea a devenit, din nou, fragilă.

Şi păleşte tot mai mult, pentru că fundalul nu mai este cel de lovitură de stat, război civil sau rece. Lucrurile şi evenimentele se pot înfierbînta. Şi pacea poate să scape de sub control. Îmbrăţişînd  iraţionalismul, furia, inconştienţa… Încălcarea tratatelor (imperfecte şi ele) face şi mai vulnerabilă planeta. Pentru că, vedeţi dumneavoastră, capacităţile militare sînt infinit mai mari şi mai dezvoltate decît în oricare altă confruntare. Iar riscul este nu numai suferinţa, distrugerile sau măcelul global. O cît de mică scînteie poate duce la extincţia întregii civilizaţii. Din păcate, însă, nimeni dintre cei care pot să facă ceva, nu se străduie să molcomească focul.

Căci altfel, vîlvătaia…