OUG tehno

Radu Vida

În sinea mea (cea mică?), Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 89/2016 îmi părea în regulă. Cu toate că mai mulţi interlocutori, cu care am abordat subiectul, au avut cuvinte de ocară la ceea ce ei au numit „pomană”. Repet: mie mi
s-a părut în regulă să faci tot posibilul ca tânăra generaţie să poată vota. În cele mai bune condiţii şi cu costuri minime. Zero, la transport, în cazul nostru. Pentru că, aşa cum se ştie, ordonanţa cu pricina făcea posibilă eliberarea de bilete gratuite pentru elevii şi studenţii care urmau să voteze în localităţile lor de reşedinţă.

Sigur, ca la noi, la nimenea!

S-a produs deranj mare la ghişeele CFR. Şi n-a fost doar vina acestei companii naţionale. Oamenii au făcut tot ceea ce au putut, au suplimentat personalul (redus şi aşa, din motive de criză prelungită) şi a luat, cu alte cuvine, toate măsurile pentru ca miile şi miile de bilete gratuite să ajungă la timp în posesia celor care au primit acest drept. Trenurile Regio şi InterRegio clasa a II-a au fost suplimentate atât în Bucureşti, cât şi în principalele centre universitare.

Evident că ordonanţa putea fi în aşa fel concepută încât biletele să fie eliberate mai operativ (prin sistem electronic, spre exemplu), fără atâta birocraţie în ceea ce priveşte cartea de identitate, viza pe carnetul de student etc. Se putea face, din timp, şi planificările de către facultăţile universităţilor şi şcolilor unde era cazul, în aşa fel încât, ceilalţi călători CFR să nu aibă de suferit de pe urma aglomerării casieriilor, peroanelor, trenurilor.

N-a fost să fie!

Dar, vorba aia, vor mai exista campanii electorale şi lucrurile pot fi îmbunătăţite. Singurul loc, unde orice guvern rămâne  neputincios e  situaţia de mare ipocrizie a unora dintre beneficiarii facilităţilor acordate.

Cum vă spuneam, am fost de acord cu cele stipulate în ordonanţă. Asta până luni spre orele prânzului. Când, fără să vreau, am tras cu… urechea la o conversaţie dintr-o cofetărie a urbei. Două studente, la o facultate cu profil real, îşi sorbeau cafeluţa şi împărtăşeau impresii de… călătorie gratuită. Una dintre ele părea foarte vorbăreaţă, cealaltă – o bună şi răbdătoare ascultătoare. Cea care avea mai… multe propoziţii la ea, explica că, imediat după laboratorul de fizică (cred!) a luat trenul şi a plecat spre casă. Într-un judeţ mai depărtat. Ciripea fata în dulşili dialect a lui Creamgă şi n-a fost greu să-mi dau seama că fata vine dinspre ţinuturile Moldovei.  Şi dăi, şi explică, şi descrie, şi drum, şi gustarea dintr-o gară prăpădită, şi mersul legănat al trenului, şi discuţiile iscate între cei care, temporar, împărţeau un compartiment. „Da’ nu m-am dus dragă la… mini, că Gicuţă stă în satul veşin, aşa că am luat stopul şi tai-o, nene! Da’ ce primire pe iubitul meu…! Ş-apoi, să nu uiţi de vot?”

În drum spre oraşul de la poalele Feleacului, fata cea vorbăreaţă a mai întâlnit colegi de generaţie care nu s-au dus acasă pentru vot. Ci pentru distracţie. Unii au uitat, alţii nu s-au dus deliberat la urne. Dar nimeni n-a refuzat cadoul tehnocrat al biletelor gratuite. Aşa alegători, aşa ţară.

Bravos!